Azi m-am trezit la 11, după petrecerea de botez de unde ne-am întors pe la 2. Mă simt de parcă m-am luptat la propriu cu ceva contra-candidați și m-au bătut măr. Dar cu cafea și aer condiționat îmi revin rapid. Că mai am ceva treabă de nașă azi. 😀
Luni – Deși a fost sărbătoare sau tocmai pentru că a fost sărbătoare, nu știu cum să formulez, am avut o ședință informală cu primarul pe temele care ne ard, respectiv am început cu Parcul Pantelimon și am trecut prin toate, inclusiv Laminor, Decebal și societăți.
Marți – A fost ședința de buget – 16 proiecte de avizat – bugete de societăți, strategie de dezvoltare, modificări de CA-uri (toate de 3 membri), modificare contracte de mandat, un reînceput timid de învățământ dual și grădiniță de vara (adică 4 grădinițe din sector vor fi deschise și pe timpul vacanței și vor primi copiii ai căror părinți nu au alternativa pentru ei pe perioada vacanței).
Miercuri – am avut ședința la comisia de protecția socială și comisia pentru învățământ. Și pentru ca au fost doua ședințe relativ scurte, cu doua și respectiv 5 proiecte cred ca va pot spune aici ca în scurt timp vom putea lucra cu primăria online pe proiectele de HCL în curs de elaborare, și nu numai, pe o platforma dedicată. Deja avem și noi și ei acces în platforma, mai trebuie doar sa facem un training cu toții, că nu-i chiar tik tok să știe toată lumea cum se folosește.
Joi – a fost ședința de Consiliu Local și au ieșit ceva scântei când administratorii și membrii în CA-urile firmelor primăriei au auzit ca nu suntem de acord să aibă prioritate la un nou mandat, doar pentru că au mai avut unul. Suntem în curs de elaborare a unui noi proceduri de organizare și desfășurare a selecției membrilor în consilii, așa ca țineți-ne pumnii să găsim o formulă prin care cei mai capabili dintre aplicanți să aibă cele mai mari șanse să ocupe posturile. Aveți aici înregistrarea ședinței.
Vineri – A fost prima dată (sau a doua) când n-am putut intra într-o ședința de CA la o școală. N-a vrut telefonul, n-a vrut link-ul, m-a bătut tehnologia. Am vorbit apoi la telefon cu doamna directoare și m-am pus la curent cu ce s-a discutat, dar am rămas cu gândul că ceva n-am făcut bine. Și credeți-mă, nu mă împac deloc cu astfel de gânduri. :))
Sâmbătă – Am botezat o fetiță. Cu petrecere și tot ce trebuie. Să crească mare, sănătoasă și într-o societate care să și-o dorească aici! Toți invitații s-au putut bucura de ziua asta, până și vremea de dimineață a ținut cu noi. Din când în când am verificat, totuși, telefonul. 😀 În București a început votul pentru președintele și membrii Biroului Municipal în USRPLUS (norocul meu că secția de vot e deschisă până luni seara) și aș vrea să vă spun că este o plăcere să ai pe buletinul de vot numai colegi unul și unul, iar treaba ta să fie doar de a-i alege pe cei pe care-i consideri mai cu focus pe organizație. E greu, dar e plăcut să știi că ai de unde alege.
Duminică – Ca să închidem cercul, vă spuneam că mai am treabă de nașă azi, dar dincolo de asta, știți cum e, când te angajezi că faci ceva, trebuie să te ții de treabă, așa ca pe seară e musai să mă întorc la problemele din Sectorul 3 că avem o ședință și săptămâna care vine e și ea plină. Vă las acum.
Mai avem de parcurs 173 de săptămâni. Să fim bine!