Jurnal de consilier local- săptămâna 25

Sau săptămâna în care politica a dăunat grav sănătății.

Practic, dacă nu aș avea câte ceva notat, nu-mi amintesc nimic din ce am făcut săptămâna asta.

Luni – am trimis dimineață o solicitare către Salubritate și deszăpezire Sector 3, pentru că agreasem cu ei să primim săptămânal un raport legat de Stația de Sortare a deșeurilor și săptămâna trecută nu l-am primit.  După amiază am mai lucrat câteva ore la documentarea unor criterii la caietul de sarcini pentru analiza societăților. Am verificat dacă am săptămâna asta vreo ședință de CA în școlile din al căror fac parte. Apoi mi-am adus aminte că e vacanță iar asta poate fi o explicație a faptului că acestea s-au rărit.

Marți – Am luat la puricat bugetul. Mai exact partea legată de DGASPC din bugetul local. Sunt modificări ale bugetului față de anii trecuți, unele legate de pandemie sau pentru personalul noii creșe din sector, altele în secțiunea dezvoltare. Circa 15% din bugetul local merge la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Mai exact 224.223.000 lei. Iar ca să avem imaginea completă, bugetul total propus pe întreg sectorul este de aproximativ 1,45 miliarde de lei. Bugetul consolidat e deja publicat în consultare publică, îl puteți vedea aici.

Miercuri – am trimis dimineață un document centralizator cu informațiile pe care dorim să le primim lunar, legate de Stația de Sortare a gunoiului din sector, pentru că la cererea de luni mi-au spus că ei nu știu sigur ce ne-ar interesa pe noi să aflăm, așa că m-am sfătuit cu colegii și am ajuns la o listă de informații pe care dacă le-am avea centralizate lunar (am renunțat la raportarea săptămânală), ne ajută mai mult să avem niște raportări lunare.

Apoi am aflat că Vlad a fost demis de la Ministerul Sănătății fără să fie anunțat că urmează să se întâmple asta. și toată ziua, m-am simțit ca atunci când colegul meu de bancă din școala generală, cu care mă înțelegeam extrem de bine, fără să fim prieteni apropiați, a venit într-o zi ploioasă la școală și a împărțit cu o linie banca în două, trăgând o linie cu creta pe mijlocul ei și spunând: de azi înainte nu mai ai voie sa depășești jumătatea ta de bancă și cu mine nu mai vorbești. Știam că îi stricasem cu o zi înainte fermoarul de la bluza de trening și la o lucrare la matematică în urmă cu câteva zile am luat o notă mai mare ca el, dar de aici și până la o astfel de ruptură mi se părea că e o cale lungă și nu înțelegeam de ce a luat hotărârea asta. Ruptura a durat câteva zile, creta s-a șters și noi nu am rezistat fără să vorbim, așa că totul a reintrat în normal relativ repede, dar eu n-am uitat întâmplarea și câțiva ani mai târziu am aflat că mama lui îi spusesem că sunt o influență proastă și îi spusese să rupă legătura cu mine iar el se executase. ”Mama” lui Câțu o fi bine?:))

Seara am participat la un curs la care mă înscrisesem de multă vreme și era urât să nu intru, deși  simțeam că mintea mea n-ar fi putut reține informații noi, dar n-am putut să nu particip. Două ore mai târziu, starea de spirit mi se schimbase mult și acum abia aștept sesiunile următoare. Arta și știința conducerii se cheamă cursul, știți ce zic?

Joi- am crezut că lucrurile la nivel înalt se vor clarifica, dar n-a fost așa. Am trecut de la fie ce-o fi, la trebuie să avem maturitatea de a trece peste asta, apoi la adevărul e cel mai important și-aș vrea să ajungem acolo unde trebuie să fim tot timpul, la interesul cetățenilor, la ce e mai bine pentru ei. Și m-am întors la buget. Am încă nelămuriri legate de niște sume, dar sunt sigură că le vom clarifica. Urmează dezbaterea publică.

Seara am avut ședință în comisia de analiză a societăților, sperăm ca la sfârșitul săptămânii viitoare să avem caietul de sarcini gata și să pornim procedura.

Vineri – Aici trebuie să scriu și data: 16.04.2021 este ziua în care USR și PLUS au devenit un singur partid. Fuziunea a fost decisă la tribunal și noi, membrii celor două formațiuni, am devenit oficial colegi de partid. Bine, nu-i ca și cum nu ne-am fi simțit așa de multă vreme, dar hei, să ținem minte data asta, că a fost cu tort, ciocnit șampanie și urări de bine. Virtual, desigur.. Deci țineți minte, e ceva dată care va rămâne în istorie, așa că a trebuit s-o scriu cel puțin.

Sâmbătă – Am fost la vaccin. Prima doză. Deocamdată niciun efect secundar în afară de faptul că nu-mi amintesc la ce mână l-am făcut. 😀

Duminică – Sper să nu plouă! Aș vrea să ajung în parc la Pantelimon să mai văd cum decurg lucrările acolo. Am trecut ieri pe șosea pe lângă parc și am văzut că se făcea o igienizare a zonei de pe lângă gard pe partea cu benzinăria. Mi-ar plăcea să fie o acțiune în tot parcul, pentru că de la atâta șantier și după multă vreme fără curățenie generală, chiar e nevoie să începem de undeva.

Mai avem de parcurs 183 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 125 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.