fără toane

De cate ori ma duc sa-mi coafez picioarele, ma pune pedichiurista (era sa zic coafeza) la inmuiat intr-o cadita din aia cu tepi si apa calda care face bulburuci si iti da o stare de spa, chiar daca esti in cea mai ordinara frizerie din cartier.

Fara nicio legatura cu asta, am fost acum doua trei saptamani la Metro sa luam un aspirator cu spalare, pentru ca avem un covor crem si la copii le place ciocolata. 😀

Cum ma invarteam eu acolo printre rafturi, numai ce vad niste  cadite din alea minunate pentru picioare, care mai de care mai sofisticate. Moama mi-am zis. Daca as avea eu una din asta acasa, as fi aproape o regina. Mi-am aruncat ochii pe preturi si n-am putut sa-i mai iau de acolo. Stiti cat costa o prostie din asta? 50 de lei. Adica fix cat o amarata de bluza sau cat o pizza family, sau cat un bax de bere, sau cat  7 pachete de tigari. Preturile variau de la 49 la 80 de lei dar chiar nu aveam nevoie de aia de 80.

Stateam si ma gandeam: cum am putut sa traiesc atata timp fara asta?  😀

Daca imi luam aspirator, era de la sine inteles ca ne trebuie si ceva de relaxare dupa plimbatul cu el prin 150mp . Si ne-am luat.  🙂

De trei saptamani picioarele mele beneficiaza de masaj seara de seara, cu uleiuri aromate, cu bule, cu nebunii. Ce mai, o minune. Numa ca’ e cam bataie pe cadita asta.  Da’ sper sa le mai treaca entuziasmul asta de inceput si sa-mi ramana numai mie.

Mda, speranta moare utima.