A fost odată ca niciodată o familie netradițională care avea doi copii. Unul al mamei, altul al tatălui (adoptat cumva de acesta pentru că trăise pe vremuri cu mă-sa).
Copilul mamei era exemplar. Nu numai că avea note bune, dar avea prieteni mulți și făcea proiecte frumoase cu care avea succes. Copilul tatălui învăța și el bine, avea și câțiva prieteni gălăgioși și ofticoși, dar nu făcea proiecte. Lui îi plăcea mai mult să strice proiectele urâte ale celorlalți copii. Copiii învățau în aceeași clasă, aveau aceeași învățătoare, dar nu stăteau în aceeași bancă.
Colegii de clasă și de școală împreună cu părinții urmau să găsească o modalitate de a trimite pe unul dintre ei la o competiție mare din oraș unde să-și prezinte proiectele și poate să și câștige. Mama, tata și cei doi frați au stat de câteva ori la masă și au încercat să găsească singuri o cale de a trimite pe unul din ei la concurs.
Încă nu reușiseră când, aproape de sfârșitul semestrului, copilul tatălui s-a întâlnit fără să știe nimeni cu niște veri îndepărtați certați cu legea și urâți de jumătate din sat, dar care aveau mașină și puteau îl puteau duce, mai repede și fără peripeții pe drum, la oraș.
Când a aflat că unul din copii și-a găsit singur o modalitate de a ajunge la concurs, tata s-a bucurat și mama a rămas mută.
(va urma)