Da, știu, trebuia să fi citit cartea asta în urmă cu mulți ani, dar n-am făcut-o decât în anul de grație 2018. La început.
Împăratul mușelor de William Golding îmi confirmă credința că nu există ”persoană inocentă” și că orice excepție confirmă, de fapt, ipoteza asta.
Un grup de copii (cei mai mari au 12 ani și cei mai mici nu mai mult de 5 ani) care supraviețuiesc unui accident aviatic se găsesc împreună pe o insulă pustie, unde găsesc totuși hrană și apă potabilă din belșug, dar nu există oameni mari. Adulți, adică. Deși au toate premisele pentru a supraviețui civilizat până când vor fi găsiți, reușesc chiar și să aprindă focul, cei mici ajung să se certe și chiar să se ucidă între ei aparent fără niciun motiv demn de luat în seamă, asta dacă nu ținem cont de frici și de dorința unora de a conduce grupul.
Cartea e foarte ușor de citit (în trei-patru ore o dați gata) și chiar dacă, exact ca în cazul meu, te aștepți cumva la deznodământul acesta, cartea te răscolește și îți confirmă niște frici pe care probabil cu toții le avem, în legătură cu natura noastră umană.
Bineînțelesc că aș face și eu lectura asta una obligatorie pentru copii de vârsta celor din carte.
Este si film
Da, probabil, dar nici pe el nu l-am văzut. 🙁 În apărarea mea pot spune că știam de Golding și mai știam că a debutat cu cartea asta, undeva pe la 50 de ani.
e foarte buna cartea, recomand sa o citesti. 🙂
Se putea foarte bine numi și „Doi bădărani în Beijing” 🙂 Pentru ceea ce este (și livrează foarte bine mesajul/episodul surprins), nu găsesc nimic de reproșat (poate doar de umblat la 2-3 fraze care mi s-au părut mai puțin naturale, cum ar fi „să-și zăpăcească femela” sau „băiat galanton” ceva neglijabil). Citit pe nerăsuflate, cum se zice 🙂 Ești în mare formă în ultima perioadă. Ține-o tot așa!
Foarte interesant articolul. Multumesc
Mi-a placut mult articolul DVS. Multumesc!