A fost Grecia. A fost Ouranoupoli.

Mi-a plăcut? Da, sigur că da!

M-aș mai duce? Nu, cu siguranță, nu!

Mi-au fost de ajuns 5 zile? Da, pentru locul acela, da!

Nu știu exact cum am ajuns să rezerv 3 camere pentru 9 persoane în Ouranoupoli. M-a infuențat booking, a fost o zi de iarnă tristă, nu știu sigur. Știu doar că am văzut marea din cameră și-am apăsat ”rezervă acum”.

A trecut timpul mintenaș și iată-ne la mijlocul weekend-ului trecut plecând spre Ouranoupoli, Grecia, Athos (ca să vă aduc, cât de cât, în spațiu), un drum de 736km (prin Makaza) facut în 12 ore. N-a fost o idee tocmai bună să plecăm la 12 noaptea, nu pentru că am fost obosiți, ci pentru că ajungi la destinație atunci când căldura e mai mare (în jur de 12 ziua), și ai intrarea în camera la 14.

Am ajuns pe la prânz la destinație, care destinațoe ni s-a părut departe rău. La capătul pământului. Nu, n-aș mai alege o destinație atât de îndepărtată la care să ajungem cu mașina fără escală. Nop. Cum soarele ardea acolo, de ziceai că era ultima zi în care putea încălzi Pământul, am căutat cu disperare umbra și ne-am oprit la primul restaurant care ne-a ieșit în cale în stațiune. Și totuși, când ospătarul grec ne-a pus pe masă, înainte de a ne întreba orice altceva, două stile mari de apă rece, am zis că nu-i totul pierdut și vacanța noastră putea începe.

Am admirat marea, plajele, ne-am cazat, ne-am bălăcit în cea mai frumoasă mare pe care am văzut-o până acum, am ieșit la plimbare, ne-am odihnit și am petrecut 5 zile aproape de muntele Athos.

În una din zile am plătit 5 euro/persoană și-am luat un vaporaș care ne-a dus dimineața pe o insulă din apropiere (Drenia) și ne-a luat seara. Am petrecut acolo cea mai frumoasă zi din vacanța asta. Plajă amenajată, sezlonguri gratis, apă de culori greu de descris, restaurant, beach bar, ce să-ți dorești mai mult?

Pe scurt, Grecia, e țara aia care mi-a intrat la suflet și unde aș vrea să-mi petrec bătrânețea într-un sat de pescari. De pe o insulă.

La întorcere ne-am oprit pentru prânz în Kavala, de unde mi-am luat și cele mai frumoase sandale grecești pe care mi le puteam dori. Și da, drumul tot 12 ore a fost.

Poze:

 

(Visited 509 times, 1 visits today)
Nina

Unde am fost noi la greci nu a fost deloc rece apa. Din contra, a fost incredibil de buna, nici rece nici calda sa te lesine, exact ce aveam nevoie.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.