Bunica mea a împlinit anul acesta 90 de ani. Douazeci de zile mai târziu a ales să plece, ca și cum 90-ul ăsta a fost un țel. Al ei.
Nu spun că mi-aș mai fi dorit să trăiască, pentru că de la o vreme boala și bătrânețea pusese stăpânire pe ea și o slăbiseră până-ntr-acolo încât a rămas o mână de femeie care eu n-am recunoscut-o de sub hainele de înmormântare cu care nu toată lumea a fost de acord. De parcă ar conta hainele de înmormântare!
Ce voiam să zic… de la bunica mea din partea tatălui, cea despre care vorbesc acum, mi-au rămas și mie, dar și celorlalți mulți nepoți ai ei, amintiri. Amintiri neprețuite dintr-o perioadă extrem de frumoasă a vieților noastre. Și-a ei.
Asta voiam să spun, că-n urma noastră rămân amintiri, atât. Nu casele pe care le-am făcut, nu banii de pe carenetele de CEC, nici măcar cuverturile țesute cu migală și drag chiar de bunica. Eu n-aș da amintirile mele cu ea pe nimic. Ea m-a învățat să țes, ea m-a învățat să întind rufele pe sârmă și să aranjez corect tacâmurile la masă. M-a sfătuit să-i spun când mă fac mare soacrei mele „mamă” și m-a mai învățat niște chestii care vor rămâne știute doar de mine și ea.
Nu te voi uita niciodată, mamaie! Drum bun, bunica mea!
Condoleante, Nina! Intr-adevar, doar amintirile ne ramin si acestea trebuie pastrate si pretuite cu sfintenie. Esti o norocoasa ca ai cunoscut-o si ai strins in cufarul amintirilor atitea momente si atitia ani impreuna cu dumneaiei.
M-ai atins foarte mult cu acest articol, e primul la care comentez pe blogul tau pentru ca te-am descoperit de foarte curind. N-am avut deocamdata timpul necesar sa-l rasfoiesc pe tot (am multa arhiva de recuperat), insa ce am citit m-a incintat foarte tare, asa ca voi mai lasa cite un comentariu.
Cu drag,
Acrobata
Ma bucur mult ca mi-ai scris! Bine ai venit aici! Te astept cu multe alte comentarii. 🙂
Condoleante Nina. D-zeu sa o ierte.
Mulțumesc din suflet, fata draga!
Condoleante! Stiu ca poate nu e potrivit, dar desi articolul tau e prilejuit de un moment trist, ai reusit sa imi transmiti optimism. Un zambet in spatele pierderii tale, semn ca bunica ta a ramas cu tine prin tot ce te-a invatat 🙂
Multumesc, Marmo! Da, chiar a ramas.
Imi pare rau 🙁 Condoleante…
Multumesc, draga mea!