Tradiția ne dovedește că un copil se întoarce mai tot timpul cu ceva de la părinții lui. Mai ales dacă aceștia din urmă locuiesc la țară.
Ba o ladă cu ceapă, săpun de casă, roșii, fructe, bulion, ouă, ouă, ouă, găini, rațe, curcani, ba chiar și-un porc de Crăciun. Nu știu dacă am spus ouă. Bani. Uneori părinții le dau copiilor lor mari, cu salarii de București sau și mai grav, cu afaceri proprii, bani. Părinții găsesc de cuviință să economisească din pensiile lor și să le dea copiilor lor ceva bănuți. De cele mai multe ori copii, cărora nu le lipsește nimic în viața de zi cu zi în afară de apropierea sufletească a părinților lor, refuză acești bani. Dar n-o pot face mereu. Pentru că pentru părinte nu contează suma pe care o întinde ușor jenat către noi, pentru el contează gestul că ia dat ceva copilului. A făcut-o cu toată dragostea din lume și noi suntem datori să înțelegem asta.
Bun, acum că ne-am lămurit ce ne dau părinții care locuiesc la țară (sunt sigură că și cei care locuiesc la oraș găsesc ceva de dat odraslelor), să vedem cu ce ne ducem noi la țară:
- de cele mai multe ori cu nimic. În cel mai rău caz oprim la mall în Brăila (da, frate, Brăila are mall) și umplem două sacoșe de cumpărături.
- strângem tot timpul pâinea care ne rămâne zilnic. Ducem sacii cu păine la țară pentru purcelușii pe care tata are grijă să-i cumpere și să-i crească pentru noi.
- Ulei pentru mașina de cusut, ațe, ace, bucăți de material. Dap, i-am dus odată mamei o mașină de cusut industrială și-și face de lucru cu ea.
- Geci, veste, hanorace, pantaloni, ce ne mai rămâne nouă de la comenzi și credem că le-ar folosi la țară. Partea proastă este că de tata nu poartă aproape nimic din ce-i ducem. Le pune în șifonier, la alea bune.
- Chestii interesante de folosit prin grădină sau curte. Ba un furtun cu picurător, ba un gărduleț pentru grădinița cu flori. Dar astea nu mereu și nu toate odată.
- Nepoții, de cele mai multe ori le ducem nepoții și asta îi bucură pe ei mai mult decât tot ce-am enumerat eu mai sus.
Părinții nu așteaptă să mergem la ei cu lucruri materiale. Pentru ei este suficient că-și văd nepoții și copiii în prag. Mergeți la părinți!
Parintii nostri stau in Galati . La fel si noi oprim la lidl Slobozia, umplem cu de toate si cu nepotii ne plimbam cind la unii cind la altii.
Doina, stiu ce zici. 🙂 Sunt bine acum, ca am auzit ca-i necaz mare in judet?
Cum ne cum …sa ne traiasca si sa ne bucuram de ei, atat timp cat timp ii mai avem in viata ! Ei ne iubesc oricum, neconditionat !
Pai cum sa ne bucuram de ei daca nu mergem acolo? si cum sa mergem acolo cu mana goala? :))
Că bine zici. Ai dreptate, eu le mai duc câte-un cadou, dar în familia noastră nu se pune problema de mers la ei… pentru că vin ei destul de des la mine. :)) Ceea ce contează! Însă ei săracii când îi vizităm nu așteaptă nimic, decât să ne vadă și să petreacă timp cu noi. Păcat, mulți dintre cei plecați de la casa natală uită de cei rămași acolo, n-ar trebui. Un părinte are nevoie doar de iubire, asta e just. Și da, cel mai fain timp e cel petrecut cu propria-ți familie.
Probabil aveti un context mai special. Cand părintii vin la tine, inseamna ca lor le pasa de tine, pe cand daca te duci tu la ei…
Cred ca ducem prea putin comparativ cu cata iubire ne pun in portbagaj.
II duc mamei mereu ulei de cocos, curmale in ciocolata sau alte dulciuri mai deosebite (e mare amatoare), ingrediente ca sa le gatim noi cate ceva (pui cu curry a fost ultima incercare, pe placul lor – spre bucuria noastra), fructe exotice (avantajul ca nu stam in tara si gasim aici multe nebunii), cate ceva de imbracat mai modern, simpatic, cosmetice. In rest nu accepta sa le ducem mare lucru, asa ca ii mai scoatem in oras, ceea ce ei nu prea fac. Si da, ai dreptate, cel mai de pret lucru pe care il putem duce sunt nepotii, sper la anul sa ii ducem pe amandoi (si pe asta micu’ care va veni), ca anul acesta s-a cam suparat tata ca i-am rugat pe ei sa vina la noi, ca sa nu obosim printesa mica prea tare pe drum.
Vai, ce emotie trebuie să fie pe voi cu: “ăsta micu care va veni”.
Bună ideea asta cu scosul în oraș. Ai noștri stau la țară, dar de multe ori mergem o plimbare până la Brăila cu ei când ne ducem. e adevărat că de cele mai multe ori cu treabă. 🙁