Am citit Open, autobiografia lui Andre Agassi, în vacanța de 5 zile petrecuta luna trecută în Grecia. Pe măsură ce citeam, le povesteam fetelor și Adrianei pasaje din carte, iar atunci când în ziua 4 am terminat-o, au avut loc negocieri serioase legate de cine urmează s-o citească prima.
Dintre tenismeni n-am ținut aproape niciodată cu Agassi, l-am preferat întotdeauna pe Sampras. Nu știu de ce, de fapt cam știu, seamănă mai mult cu mine, genul mai pedant și mai cu ochii pe rezultate. Andre nu era așa. Andre ura să joace tenis, dar pentru că asta știa să facă cel mai bine, atunci asta făcea. Și-a găsit târziu motivația pentru a câștiga turnee și implicit bani, dar nu despre asta e cartea.
E povestea vieții unui om îndemnat, îndrumat, obligat, antrenat să ajungă cel mai bun din lume la sportul ăsta. După ce am citit Exepționalii de Gladwell ( doh, am uitat să scriu despre cartea asta excepțională), mi-am dat seama că pentru a deveni cel mai bun din lume la ceva e nevoie de șansă, muncă și abia apoi talent. Agassi e dovada de care aveam nevoie pentru a-mi clarifica definitiv chestiile astea. Degeaba avea el talent dacă ura tenisul. A avut însă o atat de mare dorință de a-i face pe plac tatălui său, încât a ajuns numărul unu mondial pentru că acesta își dorea asta.
Cartea e scrisă cu mult umor, conține multe detalii despre lumea tenisului profesionist și are câteva (multe) descrieri de meciuri de care îmi aduceam aminte pe măsură ce erau povestite. Bineînțeles că acum le ”vedeam” altfel, dar asta nu face decât să-mi placă și mai mult tenisul, să-i urmăresc cu drag și cu admirație pe oamenii ăștia care și-au ales și-au avut puterea să se țină de drumul ăsta.
Recomand cartea cu toată inima, nu trebuie să fii fan tenis ca sa-ți placă. Mi-e drag azi Agassi așa cum nu mi-a fost niciodată înainte. Și am reușit să văd o Stefi Graff frumoasă. Nu mi s-a părut vreodată înainte așa.
Acum citesc Pete Sampras, în mintea unui campion, și la momentul ăsta dintre tenismeni țin cu Andy Murray. Știu, nu-l place multă lume, dar e preferatul meu.
Citiți Open, merită toți banii!
La sah Kasparov la fel spune ca daca ai talent dar nu muncesti de iti “crapa ochii”e degeaba. Chiar era un concurs in sua unde cineva ii aratase un pusti super talentat la sah si mai era un pusti la fel,din rusia, dar care muncea 6 ore pe zi pt sah. Kasparov a spus ca va cistiga cel din rusia pt ca pur si simplu are mai multe ore de antrenament chiar daca celalalt era la fel de bun, si asa a si fost.
dap, sunt discipline in care munca bate talentul. Nu cred ca se aplica la pictori sau la compozitori, dar pe la sporturi…
M-a starnit cartea de cand a scris si Tomata despre ea. Si eu am tinut cu Sampras, si mi se pare foarte tare ca acum citesti biografia lui Sampras 🙂
sunt ambele pe lista mea 🙂
Nu pierzi nimic citindu-le, din contra, sunt, super, super carti. Pardon, vieti.
Ce chestie! Nu stiam ca ura tenisul.. Sunt atatia oameni care iubesc anumite sporturi si nu ajung sa fie atat de sus precum unii. E buna de pus pe lista de citit 😀
Repeta asta cu ura pentru tenis de atatea ori pe parcursul cartii, ca n-ai cum sa nu-l crezi. Dar a sfarsit iubindu-l. 🙂
Pai pofta vine mancand :)))
Frate, da cat a mai mancat…
Am cumparat si eu cartea, abia astept sa o citesc.
Sper ca ai terminat-o deja si ti-a placut. 🙂