fără toane

Eşecul este doar o altă faţă a succesului. De multe ori un lucru care ni se pare c-ar fi rău se dovedește în timp că n-a fost chiar așa, din contră.

Acum fix 27 de ani o întreagă generație de tineri se pregătea să dea examenul de treaptă, adică termina clasa a X-a  și trebuia să dea examen pentru admiterea în clasa a XI-a. Era momentul în care îți puteai schimba liceul, profilul, viața…

Era vara anului 1988 la Liceul Economic din Târgoviște. Două clase cu circa 60 de copii se pregăteau să dea un examen care le dădea dreptul la 15 dintre ei să-și continue studiile în liceul acela. La zi. La comerț. Dap, pe vremuri ca să devii vânzător îți trebuia școală. Erau acolo elevi foarte buni. Cam cum sunt cei de azi de la Creangă, sau de la Lazăr. Și nu doar câțiva, ci toți. Erau elevi care intraseră la liceul ăla cu medii de peste 9,16 la examenul de admitere în liceu, adică cu doi ani în urmă. Partidul hotărâse însă să renunțe la 45 de tineri buni.

Cred că nu mai e nevoie să spun că între ei se legaseră prietenii puternice și știți și voi ce valoare au prieteniile din adolescență. Cum să-ți dorești să intri tu în defavoarea altuia care-ți știa secretele și îți împărtășea visurile? Învățau cu toții zi și noapte. Voiau să rămână în liceu, dar mai mult decât atât, voiau să rămână împreună.

Au venit zilele examenului. S-au luat note extraordinar de mari la matematică, dar nu vreau să vă povestesc despre economie. Era economia lui Nicolae Ceaușescu. El era prezent în fiecare lecție. Iar materia se numea complet: Economie Politică.

Elevii vu primele 15 medii au intrat în jumatatea de clasa de comerț la zi aprobată în anul acela pentru Liceul Economic din Târgoviște.  Pentru ceilalți, pe care PCR-ul nu voia să-i piardă chiar definitiv, s-a înființat o clasă de școală profesională cu durata de un an și jumătate, făcută concomitent cu liceul la seral. Adică 30 dintre cei picați la zi, intrau automat la școala profesioanlă și la cursurile de liceu la seral.

Eram 30 de tineri (dap, am picat a șasea sub linie) fără prea mari speranțe pentru viitor. Numai că noi eram prieteni, eram împreună, eram uniți, și spre deosebire de colegii noștri care au intrat la zi am câștigat mult mai multe în anii ăia de liceu:

• în primul rând noi aveam burse plătite de stat pentru că învățam o meserie. Luam în fiecare lună bani mulți, dacă îmi aduc bine aminte luam cam jumătate din salariul mamei, doar pentru că învățam chestii. Eram plătiți să învățăm și ni se părea minunat. Veneam la București să ne cumpărăm chestii mișto de îmbrăcat, ieseam după ore în oraș cu colegii. Nu aveam nicio grijă în priviința banilor.
• după un an și jumatate cam 3/4 din elevii clasei  erau deja angajați pentru că școala profesională se terminase și aveam cu toții diplome de merceologi, o chestie foarte cool la vremea aia. Merceologia este știința care studiază mărfurile.  
• Am continuat să venim la scoală până în clasa a XIII-a si nu eram o clasă tipică de seral, ci eram aproape toți dornici să terminăm liceul și să mergem la facultăți. Am câștigat doar un an în plus de copilărie, pentru că anii ăia de liceu au fost cei mai frumoși ani ai noștri. Au fost anii în care lucrurile s-au schimbat în Romania și noi le-am văzut de-aproape.

Dacă cineva ar da azi timpul înapoi și mi-ar spune că pot fi în primii 15 elevi care au intrat la comerț la zi în anul acela, i-as zice să-și vadă de treabă. Școala profesională făcută atunci și liceul de cinci ani au fost cele mai bune lucruri care ni se puteau întâmpla la vremea aia. Și da, marea majoritate dintre noi am intrat imediat la facultate, alții au făcut-o mai târziu, unii n-au considerat necesar s-o mai facă, dar se descurcă excelent și avem cu toții vieți frumoase.

Și da, prieteniile alea încă țin. Și-s minunate!