Reorganizarea

organizare_internaDe undeva trebuia să începem şi am ales să începem cu noi.

Ca tot românul care mai are încă o fărâmă de minte şi înţelege că până nu ne schimbăm noi, nu se va schimba nici ţara, am început săptămâna asta reorganizarea. Bine, abia facem un plan pe care sperăm să-l lansăm în beta de la 1 decembrie, să-i rezolvăm neregulile până la sfârșitul anului și să-l aplicăm 100% de la întâi ianuarie, pentru că, nu-i așa, începuturile de an sunt numai bune pentru schimbări.

Dar important e că lucrurile s-au pornit, știm clar de unde plecăm și unde vrem să ajungem. După părerea mea asta e lucrul cel mai greu de stabilit, deși n-ai zice asta la prima vedere.

Între timp fetele au avut premiera piesei de teatru, acum au epocă de istoria artei, ceea ce mă bucură foarte tare. Doamna de germană le-a spus că-i musai să ia mai în serios materia dumneaei pentru că-i va ajuta mult  in viitor. 😀

Dacă vă întrebați ce-i cu poza aceea cu un pescăruș cu picioare galbene la profilul paginii de facebook a blogului, ei bine aceasta e acolo pentru a anunța că sunt responsabilă în cadrul ”blogosferei de natură” ca pasărea asta să fie foarte cunoscută și alături de ceilalți ambasadori ai biodiversității din România să ajutăm la cunoașterea cât bună a faunei din țara  noastră. Amănunte despre proiect găsiți aici.

În rest sunt toate cum le știți, noi ne luptăm cu termenele limită de predare a comenzilor, vremea își face de cap, mama face zilnic noi rețete de mâncare și dl. Iohannis a ieșit președinte. Nu mă întrebați de ce-l domnesc, așa mi-a venit.

(Visited 36 times, 1 visits today)
Marmotica

Bunaa, Nina! De acord cu tine , cel mai greu lucru de stabilit e de unde sa pornesti si ce sa faci mai departe, ca apoi lucrurile se pun in miscare. Am atatea idei si atatea chestii pe care vreau sa le fac , dar nu stiu cum sa incep 🙁 E musai o reorganizare si la mine 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.