Îți fac mai mult rău decât bine, și nu te întorci deloc cu bateriile încărcate. Aș vrea să-l văd eu pe acela care e fresh după o alergătură de concediu de o săptămână, în care sigur vrei să vezi și marea, și muntele, și părinții, plus câțiva prieteni vechi. Te întorci la serviciu rupt, cu bateriile complet descărcte și cu nicio urmă de chef de muncă. Nasol.
Pe vremea când românii au început să plece prin străinătățuri și se întorceau vara acasă, în august, pentru o lună întreagă, timp în care fabrica în care ei lucrau era complet închisă, m-am minunat vreo săptămână și mi-am spus în gând că ăsta-i idealul, să ai o lună întreagă de concediu vara. Cu timpul mi-am mai schimbat opinia, aș vrea și iarna o lună de concediu și l-aș face în total de trei luni pe an. Asta chiar că m-ar mulțumi și jur că aș avea un spor la lucru dacă aș ști că trei luni dintr-un an sunt pentru odihnă, călătorii, distracție, destindere, întâlniri cu oameni dragi aflați departe, știți voi, trei luni minunate. Nu o săptămână, nici măcar două, ci 90 de zile.
O să spuneți că orice roman cu contract de muncă are deja dreptul la concediu o lună întreagă, dar oamenii nu-și mai iau de mult toată luna aia odată. Și-o împart și ei cum știu mai bine ca să pară că au un concediu mai lung, dar sunt sigură că astfel ne mințim tot pe noi.
So, dacă aș avea o putere, aș face concediul de trei luni. Bineînțeles că l-aș compensa cu ceva, pentru că dacă vrei să nu muncești nimic trei din doisprezece luni, trebuie cumva ca în restul timpului să-ți poți scoate banii de concediu, deci ar trebui lucrat în plus. De exemplu, dacă o fabrică și-ar prelungi programul zilnic cu o oră, pentru care angajații n-ar primi bani, și-ar permite să le dea acestora încă 20 de zile de concediu plătit pe an? Bineînțeles, asta-i valabilă într-un loc în care productivitatea poate fi măsurată exact, dar sunt sigură că s-ar găsi soluții și pentru alte situații.
Cred că lumea s-a schimbat mult în ultimii ani și oamenii au nevoie de ”deconectare” pentru perioade mai lungi de timp. Altfel nu știu cum vom rezista în ritmul acesta. Așadar, cum facem?
3 luni suna perfect!!! Desi mie imi ajunge si o luna, ma descurc :)) Ai dreptate, oameni sunt mai stresati, muncesc mai mult, e greu sa te deconectezi intr-o saptamana si sa o iei de la capat cu forte noi.
La firma unde lucrez, modus operandi pt indieni si filipinezi este de a-si lua o luna intreaga de concediu, invariabil, in fiecare an. Asta pt ca nu isi permit sa mearga acasa mai des, asa ca profita, si daca tot platesc biletul, macar sa stea o luna. In Japonia am intalnit oameni care au concediu de 10 zile pe an, si sunt ok cu asta. Unul din ei, prieten de al sotului meu, si-a “irosit” 2 zile de concediu pt a veni sa ne intalneasca si sa stea la o cina cu noi. M-a impresionat foarte tare.
Hai ca nu si le-a irosit, se cheama prietenie treaba asta.:)
Mie o luna nu mi se mai pare deajuns, desi in ultimii ani n-am avut concedii mai lungi de trei saptamani.
De aceea am pus ghilimelele 🙂 m-a impresionat f tare cum din putinele zile a ales sa petreaca 2 pe drum, doar ca sa ne vedem cateva ore. Nici eu nu am avut concediu mai lung de 2 sapt, poate de asta mi-e greu sa ma gandesc la mai mult de o luna si ma multumesc cu atat. not good, stiu 🙂
Visul tau este foarte frumos, insa imi pare aproape utopic. Cei mai multi dintre angajatori incearca sa tina muncitorul la locul de munca pentru cat mai mult timp. Uita-te la firmele foarte mari, ce inventeaza fel de fel de chestii pentru a-si tine angajatii pana si in concedii aproape.
Mi-am luat cateva zile de concediu de curand, crezand ca asa voi reusi sa ma odihnesc si sa revin cu forte proaspete in online. Din pacate, m-am amagit singura. Revenirea e atat de grea dupa doar cateva zile, in care abia m-am acomodat cu statul degeaba… :)))