E prima seară dupa mult, mult timp, în care la ora asta sunt în vârful patului cu laptopul în brațe. Aseară, de exemplu am ieșit la zece jumatate din atelier, iar săptămâna trecută ne-a prins și două jumătate dimineața la lucru. Știu, nu-i normal, dar când veniturile mai multor oameni depind de tine și mai vrei și concediu în nici o săptămână, mai facem și chestii din astea, respetiv nu ne mai gândim deloc la sănătatea noastră, pentru că nu-i așa, avem 9 vieți. 🙁 Oricum, nu vă imaginați că am făcut cine știe ce efort, practic când n-am mai putut am mers la culcare. 😀
De vreo două săptămâni, în fiecare 5 minute libere pe care le am, caut pe net cazare pe litoralul românesc sau bulgaresc. Din cele 11 zile de concediu de vară vrem să petrecem 3-4 pe malul marii. Am nevoie de un apartament (pentru 4 persoane) și-o camera triplă în perioada 10-13 august. Poate să fie și-un apartament cu doua dormitoare și living, ar fi minunat și așa, am sta toți împreună. Aș vrea să fie la o pensiune, mi-ar placea să aibă curte, să am și bucătarie (nu neaparat a mea, poate sa fie la comun), și să fie curat (foarte curat), cu mobila nouă, știți voi, fițe din astea de cartier. Glumesc, dar dacă tot stăm doar trei,patru nopți, măcar să fie super. Nu contează distanța până la plajă, nu contează stațiunea. Să fie România sau Bulgaria, mai departe nu ne ajunge motorina anul acesta. 😀
Am încercat cel puțin 30 de variante, pensiuni, vile, complexuri de apartamente, totul este ori prea scump, ori prea ocupat în perioada dorită de noi. Primesc zilnic cel puțin 4 raspunsuri de genul, nu avem nimic disponibil în perioada solicitată de dumeneavoastră, vă așteptăm în altă perioadă cu cea mai mare placere. Nu mai știu ce să fac, am ajuns să cred că ne vom duce pur și simplu într-o staține si vom căuta acolo, ca pe vremea în care telefoanele aveau firul răsucit și berea la halbă gust. Dacă aveți vreun pont, just let me know.
În rest suntem bine, calculăm prețuri și stabilim operatiuni pentru niște produse care vor merge la export, pentru că nu-i așa, cineva trebuie să și muncească de-adevăratelea în țara asta.
Incearca Bulgaria/Romania
http://www.gobook.ro
http://www.hotelscombined.ro (poti sa incerci direct la fiecare broker/ii vezi pe pagina principala)
http://www.holidaycheck.com/
Neaparat pensiune ??! 🙂 Daca totusi vreti un hotel bun, vi-l pot recomanda pe acesta…cunosc persoane care merg consecutiv de 3 ani la el si sunt foarte multumite (vezi site).
http://www.hotelsunquest.eu/complex-sunquest/hotel
Vacanta placuta, oriunde va fi !:)
booking.com dar ai grija ca ai asteptat cam mult sa faci rezervarea; m-am uitat azi la preturi pentru un articol (15-17 aug, e drept) si deja cam tot e dat sau spre full.
Gata fetelor, am gasit, multumesc mult! Cred ca nu reuseam pentru ca nu scrisesem despre asta pe blog. 🙂
Abia astept sa ne spui unde si ce ai gasit, iar la intoarcere sa aflam daca ai avut cu adevarat noroc sa gasesti ceea ce iti doreai… 🙂