fără toane

Am fost ieri după amiză cu fetele prin magazine în căutare de rochițe pentru banchet. Tati a refuzat politicos și cavalerește distracția alături de noi.

Doamne, când au crescut așa? Fetele mele termină clasa a VIII-a anul acesta și nici nu știți cu câtă emoție așteaptă ele petrecerea asta de sfârșit de an. Ce emoții pentru testele naționale, ce emoții pentru probele de aptitudini pe care le-au dat ca să poată continua liceul la Waldorf, nimic nu se compară cu banchetul. Nici măcar excursia la Tulcea pe care au făcut-o sâmbătă cu clasa nu le-a adus atîta bătaie de cap ca banchetul. Acesta din urmă trebuie să fie perfect. Și mai perfectă decât banchetul trebuie să fie rochia fiecărei fete.

E o nebunie acum pe ele: Tu de care-ți iei? Tu de la cine-ți iei? Tu cum vrei să fie? A ta e luată deja? Eu n-am pantofi. Dar ce culoare e potrivită? Nu, să nu fie cu umerii goi. Nici prea lungă. Ți-ai luat? Nu mai e timp! Trebuie să fie unică!

M-am înarmat așadar cu multă răbdare și am plecat cu ele pe la magazine. Vedeți voi, firi complet diferite fetele astea.

Iulia și-a ales o rochiță din primul magazine în care-am intrat, dar n-a cumpărat-o, a zis că se mai uită, dar că aceea e prima ei opțiune, deocamdată.

Soniei nu i-a plăcut nimic potrivit. Am luat toate magazinele unui centru commercial la picior, și în fiecare dintre ele Sonia găsea câte-o rochie albă să-mi arate cât e de minunată și ce mult îi place. Când o vedeam albă, mi-o și imaginam în ziua banchetului cumva pătată, iar pe copilă plîngând îmbrăcată, așa că i-am spus voalat să nu-mi mai arate rochii albe, că nu-i iau.

În timpul ăsta Iulia privea rochițele cu detașarea omului care știe că are deja o opțiune și se uita la soră-sa, care lupta cu mine cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună, să mă convingă s-o las să probeze una albă. Ce credeți… am lăsat-o. Ce bine-mi pare că nu i-a plăcut nici ei cum îi venea! 😀 Apoi i-a trecut definitiv cu albul și a îmbrăcat o rochiță care-i venea perfect și de care s-a îndrăgostit pe loc. Când am văzut-o îmbrăcată, am înțeles și eu  că aceea avea să fie rochița  ei de banchet, și-am cumpărat-o.

Am mers apoi din nou în primul magazine și i-am luat și Iuliei rochia care i-a plăcut din prima și care la probă s-a dovedit a fi o alegere mai mult decât inspirată, e diafană și finuță ca ea, așa cum numai un copil de clasa a VIII-a poate să fie.

Le-am mulțumit în gând bunicilor de la Brăila care au sponsorizat acțiunea asta de cumpărare a rochițelor pentru banchet ale nepoatelor, și-am mers ca fetele să udăm rochiile, cum s-ar spune. Asta după ce și-a mai luat Sonia un tricou, o camașă și-o vestă.

Iulia nu. A preferat să-și bage banii rămași în pușculiță. Strînge ea pentru un iPhone. Eu nu pot decât să-i urez success!

N-am voie să vă spun culorile, n-am voie să spun nici magazinele, nimic, poza de mai sus e doar de prezentare și nici una din rochiile fetelor nu seaman cu ea. Să zic merci că m-au lăsat să scriu măcar atât, ca peste ani să recitim împreună și să ne amintim de după-amiaza aceea de început de iunie, în care două copile și mama lor au colindat vreo 30 de magazine în căutarea rochițelor perfecte.

Urmează pantofii și alte mărunțișuri. 🙂