Câinii ne iubesc. Iubesc casa noastră mai exact, pentru că-i locul unde se opresc invariabil în plimbările lor zilnice. De ce se opresc? Hai…lăsați.
Ca să vă fie clar, locuim la casă, într-un cartier de case, cu oameni care iubesc câinii suficient cât să aibă unul, dar nu chiar atât de mult încât să se înjosească să le ridice rahatul. Pentru că da, oamenii ce locuiesc la curte, își plimbă câinii pe trotuarele de pe strada lor, îi lasă să se cace pe la porțile oamenilor și își termină apoi plimbarea liniștiți, lăsând în urma lor semnătura cu moț.
Am văzut pentru prima dată o persoană care locuia la curte plimbându-și câinele pe stradă acum vreo trei ani. Era o puștoaică și m-am gândit că l-a scos la plimbare ca să pară ea interesantă. Era un câine foarte frumos, de talie mare.
Au apărut apoi, un an mai târziu, din stânga străzii două dudui care-și plimbau câinii pe stradă, unii micuți de data asta, foarte drăgălași și aceștia. Mă gândeam, ce drăguț din partea lor să-și plimbe câinii. Uite, așa mai fac și ele mișcare, că nu vreau să fiu rea, dar proporțiile lor erau invers proporționale cu ale patrupedelor din lesă.
Mi-a mai trebuit un an, grea de cap, ce să zic, ca să înțeleg cum stă treaba cu plimbările astea. Îl tot vedeam pe Sorin că spală casa. De ce naiba face asta așa des, mă întrebam. El, săracu, spăla urina de câine de pe ea. Eu am aflat abia când mi-a spus că i-a atras atenția unei vecine ce-și aștepta relaxată cățelul să-și termine nevoile pe cauciucurile lui de iarnă, iar aceasta s-a simțit foarte ofensată în context.
I-am spus atunci că nu-i bai, cu prima ocazie când găsesc un nr. 2 la poarta noastră am să-l iau. N-am nicio problemă cu asta. Numai că mă voi duce cu el fix la poarta ei și îl voi arunca peste gard. În curte. Nu mi-ar părea rău să-i pice chiar pe șezlongul pe care-și face siesta. Nu, nu sunt invidioasă pe șezlongul ei, am și eu.
Acum vreo două zile erau în același timp pe stradă, plimbându-și cîinii, trei cucoane. Vedeți voi, asta mă încurcă. Nu mai știu cui să-i arunc peste gard rahații de câine din fața casei mele. Și ce credeți că am făcut cu cel mai proaspăt găsit pe trotuarul nostru? L-am dus la tomberonul meu. Pentru că așa-i în tenis.
Până la urmă cred că am să încerc să le dresez cățeii. Cred că îmi va fi mai ușor să-i învăț pe ei să-și facă nevoile doar la poarta stăpânilor lor și dacă se poate pe dinăuntru.
În Capitală, hotărârea 120/2010 interzice proprietarilor de câini să își plimbe patrupedele în locuri publice dacă nu au asupra lor materialele necesare pentru a curăța dejectele fiziologice și excrementele acestora.
Ce spui tu acolo ??? !!! Ce zici ca blocul nostru( bloc social) este prevazut din constructie cu parc, spatiu verde, banci, leagane, pomi si pomisori. Bineinteles, din bunavointa unui vecin nou mutat in bloc, functionar in primarie, bancile din fata blocului au fost taiate dupa 12 ani de existenta, pentru ca era deranjat de zgomotul copiilor care se juca ( culmea!)in fata blocului lor. S-au plantat pomi multi, foarte multi si pomisori, care daca se vor prinde toti, in curand vom avea o padure mare, dar fix, doar la blocul domnului functionar, adica al nostru, nu si al celorlalte. Copiii nu au voie sa se joace pe iarba pentru ca strica plantele, pomii si pomisorii, si nici in parcare pentru ca lovesc cu mingea masinile vecinilor, si nici la groapa de nisip , pentru ca acolo doarme haita de caini comunitari, si nici la bara de covoare ca dau mingea peste gardul de la parterul blocului(proprietate privata) si nu le-o mai da nimeni inapoi, si nici la alte blocuri, pentru ca ei nu locuiesc acolo si sunt zgorniti. In schimb, vecinii din bloc ca si cei din blocurile alaturate, isi plimba cainii prin iarba din fata blocului, in parcul din jurul blocului, pe care au umplut-o de rahati si urina. Si… nu-ti mai spun ca ,acum ceva ani cand baiatul meu cel mic, invata sa nu mai poarte pampers, am indraznit sa-l pun sa faca pipi, la coltul blocului. Imediat am primit obsevatie de la vecina de la trei, ca nu stiu sa-mi educ copiii daca il las sa faca asa, in timp ce ea isi tinea in lesa cainele, ce tocmai urina pe un arbust de tuia, situat la 1 metru distanta de usa blocului si care intre timp, s-a si uscat de al atata urina…Iar despre cat de des, spal incaltarile copiilor de rahati de caine…nu-ti mai spun…Cred ca in vara asta, am sa strang de gat pe cineva… 😐 .
Mi-am imaginat cum e la bloc, daca la noi, la curte e asa. Mi se pare strigator la cer si ce se intampla la voi. Mai ales cu joaca copiilor. Mi se pare uneori ca omenirea a luat-o razna cu totul.
[…] nu, nu am învățat cum să le arăt oamenilor cât sunt de fericită că îi cunosc. Mulțumesc, Nina și […]
Ah, cred ca faceam cu nervii, daca mi se intampla asa ceva… Eu nu le suport pe vecinele astea nici cand stau sub geamul meu, la o barfa mica… Daca mi-ar lasa si semne ale trecerii lor, ma tem ca as lasa si eu deoparte politetea… 🙂
Vai, dar ce povesteste Madutza e strigator la cer!