Am așa o mare strângere de inimă când uit la fetele mele și mă gândesc la copilăria mea… Nu, nu-i vorba de timpuri, e vorba de prietenii. De prieteniile acelea pe care numai în copilărie le ai, vorbește și Andreea de una aici, despre sentimentele acelea neștiute de lume, împărțite doar cu cea mai bună prietenă.
Le văd pe ele azi câtă pasiune pun în relațiile cu prietenele lor și nu pot să nu mă gândesc că probabil în câțiva ani, cu majoritatea abia dacă se vor mai saluta pe stradă. Sau pe facebook. Ce dacă acum își împart pachetul de mâncare și își urcă una alteia rank-urile la jocurile pe calculator? Vor veni probabil timpuri în care și lor li se va strânge sufletul atunci când își vor aminti de vremurile astea. Noua ca si adulti nu ne rămâne decât să avem grijă ca ei/ele să-și creeze amintiri. Amintiri ce vor dăinui peste timp mai mult decât prietenia lor. e imposibil să rămâi la fel de prieten cu toți oamenii minunați cu care te intesectezi în viață. Nu putem alege oamenii din jurul nostru, dar putem avea grija să ne înconjuram de oameni de calitate.
Asta mă face din nou să mă gândesc la un status de facebook pus acum câteva zile de Carmen: 
Mi se pare atât de adevărat și totuși atât de dureros… Nu putem alege oamenii din jurul nostru, dar putem avea grija să ne înconjuram de oameni de calitate, chiar dacă mai devreme sau mai târziu drumurile noastre vor avea direcții diferite. Să ne bucurăm de timpul petrecut împreună, fie el puțin sau mult.
Nu ii putem pastra pentru ca uneori viata ne desparte, alteori ne schimbam, noi sau ei si ne dam seama ca nu mai avem aceleasi pasiuni, aceleasi idealuri, dar daca alegem (si daca reusim) sa pastram amintirile frumoase pe care le avem, prietenii din copilarie ne vor fi mereu alaturi, chiar daca nu fizic.
Amintirile le pastram cat putem noi de mult. Sunt cele mai pure si mai iocente animtiri. Sunt un “noi” pe care il pretuim peste timp mai mult decat orice.
Adevar graiesti! 🙂 Dar sa stii ca l-a mine ,o parte din ei (prietenii) au ramas si astazi…chiar daca ne-am “pierdut ” prin timp o vreme, mult mai frumoasa si interesanta a fost regasirea…si de apreciat… 🙂
Si la mine au ramas unii, chiar daca acum ne vedem poate o data pe an, ii stiu acolo, prieteni buni la care oricand poti gasi un cuvant de alinare si mai ales o mana de ajutor.
Fiecare persoana care trece prin viata noastra este unica, ne lasa mereu o mica parte din ei si pleaca cu o mica parte din noi … 🙂
Da, da. Asta cu mica parte din noi plecata o simt cel mai aprig. 🙂
Unii dispar.. Si reapar asa ca magarul din ceata, ca mine! Surpriseeee! Un lucru trebuie sa stii: ma bucur tare mult ca ai reparut in viata mea <3
Heheh,tu n-ai aparut ca magarul in ceata, cum poti sa spui asta? Si eu ma bucurca ti-ai amintit de stada copilariei si ca mai treci din cand in cand pe aici. Vezi cum iti faci drum si saptamana viitoare ca vreau si eu sa-ti dau niste chestii pentru copilașii carora le tot faci bucurii.
Deși nu mă mai leagă nimic de prietenele pe care le aveam la vârsta fetelor tale, nu am regretat și nu voi regreta nici o clipă că ne-am cunoscut. După cum ai spus și tu, important e timpul petrecut împreună. Îmi voi aminti mereu năzbâtiile cu prietenele de atunci, dar niciodată cu strângere de inimă… nu știu de ce, dar faptul că unii oameni dispar din viața noastră mi se pare natural, fiecare ”intrare” și ”ieșire” din suflet ne modelează cumva.
Si mie mi se pare natural, numai ca uneori as vrea sa nu fie asa, si copiii de atunci sa ne fie prieteni de nadejde si acum. Dar ai drepatate, e natural…