Flori pentru Algernon

flori-pentru-algernon_1_produsAm terminat cartea de citit aseară târziu și-am adormit cu gândul la Charlie Gordon. Nu-mi vine să cred că a fost scrisa de Daniel Keyes în 1966, după o nuvela scrisă tot de el 7 ani mai devreme. Spun că nu-mi vine să cred, pentru că lucrurile nu s-au schimbat cu nimic azi fată de vremea la care a fost scrisă cartea. Nu suntem nici mai buni, nici mai răi, nici mai deștepți, dar nici mai proști. Poate doar un pic mai bine pregătiți.

Dar să vă spun de Charlie. Sau mai bine de Algernon. Acesta din urmă era un șoricel simpatic căruia îi fusese îmbunătățită memoria până într-acolo încâ ajunsese să rezolve rapid labirinturi din cele mai sofisticate. Și cum testările pe oameni trebuiau să înceapă, Charlie, un tânăr cu retard mintal, s-a dovedit a fi subiectul cel mai bun pentru pionieratul în acest domeniu.

Știți că eu nu vă povestesc de obicei cărțile și n-am s-o fac nici acum, dar nu pot să nu vă spun că Charlie reușește să ajungă deștept (era dorința lui cea mai mare pe vremea când era doar un om de serviciu la brutăria unui prieten de-al tatălui său). Cu ce vine la pachet inteligența asta și cum îți schimbă cartea iremediabil perceptia asupra oamenilor cu retard mintal vă las pe voi să descoperiți. E o chestie la care eu nu m-am gândit până acum, îi compătimeam sincer pe oamneii de condiția inițială a lui Charlie, dar acum îi și înțeleg și voi încerca să mă și bucur pentru ei. Puțini dintre noi ”oamenii normali” sunt în stare să simtă în viața lor atâta inocență și fericire pură ca oamenii aceștia.

Când am început s-o citesc am crezut că editura a concediat corectorul și cartea-i scrisă cu picioarele, dar am înțeles repede că e, de fapt, scrisă de Charlie, ca un Raport de progres, un fel de jurnal al situațiilor prin care trece pe măsură ce inteligența i se îmbunătățește. Sau nu.

Vă recomand cartea din toată inima, e una din cărțile pe care trebuie neapărat să le citești în viața asta, cu cât mai repede cu atât mai bine.

(Visited 398 times, 1 visits today)
Cami

Am citit-o si eu de curand si mi-a placut foooarte tare.
Aceeasi senzatie cu lipsa corectorului am avut-o si eu, cu atat mai mult cu cat am citit-o pe kindle 🙂

Nina

Cred ca de la tine stiu de carte. Mai ales ca mi-am comandat-o cu tot cu Ai toata viata inainte, pentru ca am vazut ca-ti recomandase cineva sa citesti si asta. N-am inceput-o inca, insa abia astept. 🙂

Trixie

am terminat-o si eu acum o saptamana; ce emotionanta! la fel, cand am inceput s-o citesc m-am gandit: “sper ca nu-i toata scrisa asa”, pt ca era greu de urmarit :). ce frumos e construita….

Nina

Hahahha, eu i-am dat-o copilului Iulia să citeasca partea de inceput si sa-mi spuna daca i se pare ceva ciudat. A citi doua pagini si-a zis ca zici ca-i scrisa pe mess. :))

Dorothea

Suna tare interesant! Sa vad cum o trag si eu pe Kindle cel mai usor. Nu cumva s-a facut si un film pe acelasi scenariu? Nu tin minte numele, dar am vazut o data la TV un film despre un tip cu coeficientul de inteligenta nu tocmai grozav, care intra la un experiment care il face super-super destept (partea cu soarecele nu o tin minte insa).

Vienela

Cartea recomandata de tine imi aminteste de bloggerita care a scris articolul “Eu sunt mama lui retardatata aia”, articol care m-a facut sa ii privesc cu alti ochi pe acesti oameni si sa ma intreb cine sunt adevaratii retardati. Mi-ar placea sa o citesc…

Dado

De mult tot aud vorbindu-se derspe acestă carte pe blogurile rome2neşti şi eemi doream să o citesc. Am reuşit să o prind şi eu ce2t a fost gratuită. ^^

Rico și Oskar

[…] povestesc azi despre Rico și Oskar, pentru că-i o carte specială, o carte pe care eu o compar cu Flori pentru Algernon. Toți copiii ar trebui să citească cartea asta, și nici pentru părinți nu-i rea. Eu o […]

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.