fără toane

Hai să vă mai zic câte ceva despre graviduțele mele preferate, Emilia și Doina. Așteptați-vă desigur să vă vorbesc și despre progesteron, n-ar fi exclus ca după ce v-am bătut atât la cap cu hormonul acesta, să puteți duce voi mai departe pasiunea asta a mea, fie că vă informați pentru voi, fie că o faceți pentru a putea ajuta pe alții care ar putea avea nevoie să fie informați.

Revenind la Doina, nu că aș fi ceva medium, dar am știut încă de la primul semn că prietena mea va avea doi copilași. Doi, înțelegeți? Doi. Mai știți pe cineva cu doi? Eu da.

Deci cu Doina lucrurile merg cât se poate de bine (acum să sperăm că va avea o fetiță și-un băiețel), sarcina e sub observație, nivelul progesteronului ținut sub control cu Lutinus (vă reamintesc aici în paranteză de importanța progesteronului în mentinerea sarcinii, el este responsabil cu susținerea fazei luteale în primul trimestru de sarcină și inhibă contracțiile ce ar putea duce la naștere prematură în trimestrele II si III). Doina, spuneam, se află pe mâini bune.

Emilia, pe de altă parte, a trecut prin niște momente nu tocmai plăcute când la ecografia 4D i s-a spus că fetița din pântecul ei s-ar putea naște cu sindromul Down și, de parcă asta nu era deajuns, a mai precizat ecografa și că îi lipsește copilei și nu știu ce venă importantă de la inimă. Deja făcea planuri și o îndruma pe viitoarea mamă să nască la Targu Mureș pentru ca fetița să poată fi operată imediat, etc.

Vă dați seama că a stat Emilia mea două zile cu inima extrem de strânsă pentru sănătatea puiului ce tocmai crește în ea. După două zile a fost cu rezultatele ecografiei la un cardiolog renumit care a batut-o pe umar și i-a spus că fetița se dezvoltă cât se poate de normal și nu-i lipseste absolut nimic. Nici vorbă de vene lipsă sau de sindrom Down. Să meargă acasă și să-și vadă liniștită de sarcină.

Asta mică nu s-a potolit. A mai fost la un medic, a repetat 4D-ul în altă parte, a mers și la medicul care o urmărește, toată lumea i-a spus că nu-i adevărat nimic din ce-a zis prima ecografă, probabil avea și ea o zi mai proastă. 🙁

În fine, ce-am vrut eu să spun este că mai ales atunci când se întâmplă ce-a pățit Emilia, te gândești de mii de ori, oare ce am făcut greșit? Oare ce i-a lipsit sarcinii mele de a fi una normală? Mi se pare cumplit să ai un copil bolnav, dar infinit mai greu este ca cel mic să fie încă nenăscut și tu, viitorul lui părinte să știi deja că se va naște cu probleme. Copiii, după părerea mea, multi ani din viața lor n-ar trebui să aibă nicio problemă, cu atât mai puțin una legată de sănătate.

Din cauza asta vă bat la cap cu informarea înainte de sarcină, cu luarea în calcul a tuturor posibilităților, mai ales atunci când sunt probleme, când deja este confirmată o cauză a infertilității. Mulți alți factori pot compromite șansele tratamentelor făcute de viitorii părinți sau pot influența evoluția ulterioară a sarcinii. Așadar, nu tratați superficial analizele de dinaintea și din timpul sarcinii, iar când spun asta mă adresez atât femeilor cât și partenerilor lor de viață. Domnilor, ați fi mirați să aflați că 50% din  cauzele infertilităților și problemelor apărute în timpul sarcinii vi se datorează.

Să avem grijă de sănătatea noastră e important nu numai pentru noi, ci mai ales pentru copiii noștri. Aici aș completa cu faptul că sănătatea noastră e importantă nu numai înainte de a avea copii, ci și după ce-i facem.

Sunt 100% adepta sarcinilor programate. Când le-am născut pe fete am știut că vreau un copii (recunosc, îi voiam pe rând, dar dacă s-au hotărât să fie doi din prima, cu atât mai bine) am stat de vorbă cu doctorul meu, am întrerupt anticoncepționalele și am urmat întocmai indicațiile lui pe tot parcursul sarcinii. Am înțeles încă de atunci cât de important este primul trimestru al sarcinii și m-am protejat  cât am putut de mult. Cum spuneam, îmi ascultam cu sfințenie medicul, dar mai și citeam chestii, voiam să fiu cât se poate de pregătită pentru fiecare din etapele vieții mele de gravidă și mai apoi de mamă.

Numai că nu toate femeile fac asta. Cu mine în salon, atunci când mi-a venit timpul să nasc, era o fată a cărei sarcină nu avea mai mult de 6 luni și care avea nevoie de tratament pentru că avea contracții dese și risca să piardă sarcina.  Asistentele îi lăsau la începutul zilei medicația care la ea era formată din niște pastile mari.  Era atât de neinformată (deși mai avea acasa un copil), încât eu una am rămas interzisă când am văzut că pastilele ei mari, de care se plângea toată ziua, erau niște ovule. Ea, amărâta, le închițea de câteva zile. Nu-i spusese nimeni că erau ovule vaginale și nu niște pastile mari și greu de înghițit, cum le caracteriza ea.

Dragele mele, știu că nu-i cazul să-mi fac griji pentru voi, dar vă rog, uitați-vă bine în jur și ajutați dacă puteți cu un sfat, o trimitere la medic sau cu o recomandare de carte. Avem cu toții nevoie să fim bine informați, nu zice nimeni să le luăm locul medicilor, o nu, asta e mai greu decât s-ar crede la prima vedere. Eu vorbesc de faptul că astăzi posibilitățile noastre de informare sunt practic nenumărate și e foarte ușor să avem acces la ele.  Trebuie să facem într-un fel ca natalitatea din țara asta să revină la cote normale și în câțiva ani să ajungem să avem spor natural  pozitiv (stiați că de dinainte de 1995 România n-a mai avut un spor natural pozitiv, conform datelor de la Institutul National de Statistica?)

Bine, pentru asta ar fi minunat să se implice și statul, să înțelegă faptul că reproducerea umană asistată este o investiție, nu doar un cost, dar n-am așteptări prea mari de la el, am învățat că  noi oamenii suntem cei care facem lucrurile să se miște, așa că eu mă voi ocupa în continuare de cele două graviduțe ale mele, astfel încât, mai întâi în septembrie și apoi în februarie, să am în prejmă trei copiii sănătoși, frumoși și cu multă poftă de viață. Da, am spus trei copii, pe ale mele nu le mai pun la număr, ele sunt deja căprițe.