fără toane

Sala mare de spectacol răsuna de muzica disco pe care banda unui magnetofon o ajuta să gâdile puternic sufletele celor 20 de dansatoare pe care tovarășul de dans le învăța o coregrafie nouă. Pasiune, muncă, transpirație, lacrimi, talent se împleteau cu toatele și ajutau ca trupa de fete să facă o impresie bună și eventual să câștige în viitorul apropiat și încărcat de emoție, un premiu la următorul concurs.

Anin era o dansatoare fără prea multă experiență, dar cu multă voință care împletită cu o brumă de talent a făcut-o sa prindă un loc în trupa mare. Avea mult de recuperat până să ajungă la performantele colegelor, dar fata era decisă să nu se vadă lipsa ei de experientă la concurs. Coregrafia o visa deja. Mișcări de mâini și de picioare, de trup și inimă care se împleteau acum cu dorința ei de a fi cea mai bună. Dansa.

În sală, undeva în spate câțiva băieți de la un liceu de prestigiu din oraș, ignorau mirosul de pluș îmbâcsit cu praful lemnului scenei pe care picioarele fetelor dănțuind îl făceau să se ridice valuri, și asistau la repetiție tăcuți. Mituiseră paznicul Casei de Cultură, dar coregraful era foarte exigent și dacă i-ar fi deranjat repetițiile i-ar fi dat imediat afară. N-a fost nevoie să o facă, băieții erau muți, urmăreau fetele de pe scenă cu gurile căscate, fiecare cu câte una în gând. Printre ei Rareș. Băiat frumos, singur la părinți, deștept și îndrăgostit. De Anin.

Fata încă nu știa că băiatul o place, îl cunoscuse în urmă cu o săptămână la petrecerea unei prietene comune, dansaseră de veo două ori, dar nimic mai mult. Îi rămăsese în cap faptul că-i unul dintre cei mai frumoși băieți pe care ea-i văzuse. Poate cel mai frumos? Nu-și bătuse capul.

Numai că de la petrecerea aceea, Rareș nu se gândea decat la ea. Se culca și se trezea cu gândul la ea. Se întreba uneori dacă vreodată, în cazul în care Anin l-ar respinge, el, care fusese până atunci un fel de frate al lui Casanova, va mai putea plăcea o altă fată. Pe Anin el o vedea perfectă. Iar felul în care fata dansa… Nu-si putea lua ochii de la ea și spera ca în seara asta, printre miile de emoți pe care fata i le stârnea, să găsească curajul s-o abordeze. Ar fi vrut să o conducă acasă și să afle de la ea dacă poate spera la plimbările lungi prin parc la care băiatul visa. În gândurile lui își închipuia că o ia în miez de zi de pe fată de la școală și merg împreună, mamă în mână, la plimbare pe aleile primitoare și umbroase ale parcului din apropiere. Dar deocamdată nici nu îndrăznise să-i vorbească.

Pe scenă vânzoleala a încetat încet, încet, fetele s-a dus la vestiare și urmau să plece spre case în curând. Ușor, exact așa cum au intrat în sală, băieții s-au retras, așteptând la ieșire domnișoarele,  ascunși ușor în penumbră. Unii dintre ei aveau să rămână acolo, iar fetele pe care ei le îndrăgeau nu aveau să afle în seara asta deprezența lor, dar Rareș era hotărât. El va lua fata de mână venind ușor din spate și-o va întreba dacă e ok s-o însoțească până acasă. Apoi va vedea el… Părea un plan perfect.

Grupul zgomotos al tinerelor fete se vede venind pe aleea din fața Casei de Cultură. La capătul aleii fetele își iau la revedere și se despart. Anin pășește hotărâtă înainte și pașii ei păreau a fi de dans în continuare, ajutați de bascheții albaștri cumpărați pe sub mână. O eșarfă mare roșie îi acoperea gâtul și parfumul ce se răspândea din ea, o aromă floral orientală în care notele de mandarină se împleteau cu mireasma de iasomie, îi mângâia fetei simțurile și o făcea să nu bage de seamă umbra ce se apropia dinntr-o parte i care în curând avea s-o ia de mână.

Se întâmplă într-o clipă. Nimic din ce și-a propus n-a fost în stare să facă. Rareș înaintă hotărât spre fată și până ca aceasta să înțeleagă ce se întâmplă, el o luă pe după umeri, îi aplecă capul ușor spre el și-o sărută. În clipa aia timpul s-a oprit în loc și vântul de seară le-a împletit miresmele. Vanilie cu len de santal, citrice și cedru, toate au format pentru un moment parfumul perfect. Numai că vraja s-a rupt și oricât de frumos fusese totul, simțurile fetei i-au spus că trebuie să fugă, că nu-i normal ca un necunoscut să vină și s-o sărute în plină stradă. Și-a fugit.

Degeaba a întins Rareș mâinile după ea, degeaba a strigat-o, într-o clipă fata a dispărut și băiatul n-a mai putut face nicio mișcare. Singură eșarfa roșie era acum în mâinile lui și-și răspânda semeață parfumul dulce, ce avea să fie de atunci aroma dragostei lor.

Povestea este scrisă pentru Clubul poveștii parfumate găzduit ca de fiecare data de Mirela. Tema de azi a fost propusa de Irealia. Multumim, fetelor!