Soseaua Catelu 42 sau cum am cunoscut-o pe Alina Nedelea

Am primit cartea de la editură la sfârșitul anului trecut și cum eu locuiesc înspre  ”Cățelu” ca să spun așa, mi-a atras atenția numaidecât.  Am început-o într-o zi pe la șase după-amiază și-am terminat-o un pic trecut de miezul nopții. A doua zi mi-ar fi plăcut să mai fi fost. M-am bucurat totuși că Alina nu are decât 39 ani și sigur va exista cândva o continuare a cărții ăsteia.

Soseaua catelu 42Dar să începem cu începutul.

Șoseaua Cățelu 42 este romanul autobiografic al actriței Alina Nedelea scris cu o sinceritate brută, ca și cum nicio secundă Alina nu se gândește dacă e bine să spună tot, dacă nu cumva mai bine ar trece sub tăcere anumite lucruri. Le spune cu o așa detașare de parcă n-ar vorbi despre ea și cu toate astea le spune la modul cel mai personal. La sfârșit am avut  impresia că i-am pătruns în suflet, că nimic n-a rămas nespus înte noi și că suntem prietene.

După o copilărie pe care majoritatea dintre cei născuți atunci, în comunism, am trait-o, una în care Nedelea era în imaginația ei copilul unui cuplu celebru de cântăreți, copila e marcată la 14 ani de moartea celei pe care o credea mamă și află apoi că prietena ei cea mai bună și sora ei de până atunci îi era de fapt mamă. V-am pierdut? Cum așa? Fiți atenți!

Alina e fiica Aurei și Aura e fata Raisei, bunica Alinei și singura mama despre care aceasta din urmă a știut în copilărie. Mama Raisei e Basarabia, adica străbunica rusoaică a Alinei, o vrăjitoare sensibilă care avea puterea de a da fiori pe șira spinării oricui era interesat. Heheeh, citiți și-o să vedeți de era în stare Basarabia.

Ei, și de la povestea cu vrăjitoare până la facultatea de actorie, Asfalt Tango, Chira Chiralina și Italia atât de atrăgătoare încât Alina n-a mai terminat facultatea și-a plecat după un prinț pe cal alb care s-a dovedit a fi mai degrabă zmeul cel rău decât Greuceanu, e de petrecut câteva ore cu cartea asta în mână. E excelentă, vă spun! Mie îmi plac mult cărțile adevărate, iar asta e una dintre ele.

Cartea o puteți cumpara de aici, iar zilele astea este 19,99 lei.

(Visited 554 times, 1 visits today)
Iuliana

Am mai citit o recenzie a acestei carti, o trecusem pe lista de lecturi, dar a postarea ta a fost atat de convingatoare, incat am si dat click sa comad cartea 🙂 Multumesc.

vienela

Am citit pe multe bloguri recenzii ale acestei carti, dar nicaieri nu erau pomenite mama, bunica sau Basarabia. :))
Mi-am notat in multe locuri (caiete, mesaje trimise sotului meu, diverse hartiute ratacite pe birou…) titluri de carti pe care sa le citesc anul acesta. Trebuie sa fac o centralizare, sa vad daca nu cumva am trecut deja de 100. :)) Stiu sigur ca mi-am propus sa citesc si cartea Alinei.

MMA

Interesanta pare cartea. Poate reusesc sa o cumpar si eu. Eu tocmai am terminat de citit cartea Americanul de Cezar Giosan. Mi-a placut foarte mult, daca nu ai citit-o ti-o recomand.

MMA

Imi pot comanda la o adresa din Romania si cand vine cineva incoace sa mi-o aduca.
Americanul am cumparat-o de pe Amazon in limba romana. Am cautat si cartea asta pe Amazon, dar nu o au.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.