După care m-am căsătorit, am făcut copii și mi-a trecut. Dar niciodată de tot.
Sunt unul dintre oamenii căreia nu-i pasă de bani decât atunci când nu-i are. Nu știu ce ați înțeles voi din fraza anterioară, dar eu am vrut să spun că atâta timp cât sunt sănătoasă, am ce să mănânc și ce să pun pe mine, nu-mi mai trebuie decât un acoperiș deasupra capului. Ok, și niște cărți.
I-am invidiat întotdeauna pe cei care renunțau la ei și se dedicau altora. Am visat mereu să fac voluntariat si nu entru că asta-i cea mai usoara chestie pe care o poti face, ci pentru că asta ar însemna că pot aduce cuiva bucurie, cuiva care are cu adevarat nevoie de ea. M-am văzut de multe ori citind povești copiilor din orfelinate, mângâindu-i, ajutându-i pe bătrânii din azile să redevină utili, să nu mai simtă că nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Mă simt bine atunci când îi ajut pe ceilalți și mă bucur sincer pentru succesul oamenilor care merită.
Așa că n-am încetat niciodată să mă gândesc la voluntariatul ăsta care dacă mă gândesc mai bine, trebuie să recunosc că-s egoistă acum, mi-ar face bine mai ales mie. Pentru că sinceră să fiu, toată bucuria aia a oamenilor cărora le dai o mână de ajutor, toată zic, mă umplu pe mine de energie și-mi dau impulsul de a merge mai departe.
Habar nu am de ce am scris asta azi, probabil pentru că undeva în sufletul meu simt că va veni cândva timpul și pentru activități de genul ăsta în viața mea. Poate și-a voastră.
Am fost voluntar vreo 2 ani in facultate intr-o organizatie pentru tineret. Ce vremuri.Anii trecuti am activat ca voluntar intr-o asociatie pentru ajutorul copiilor cu probleme cardiace. E ceva ce te incarca, iti da puterea sa mergi mai departe…si uneori sa uiti de toate problemele tale, de la birou, de acasa….
Trebuie sa fi fost foarte bine de tine sa poti o perioada asa lunga sa faci bine celor din jur. Abia astept sa-mi vina si mie randul. 🙂
Da… 🙂 Ca bine zici ! M-ai uns pe suflet cu subiectul asta…!
Acum ceva timp in urma, mai exact vreo 7 ani, faceam parte dintr-un grup care promova un stil de viata sanatos si incerca sa respecte cat mai mult posibil legile simple ale sanatatii. Am participat la numeroase seminarii pe teme de sanatate, in care am invatat sa fac masaj, tincturi, siropuri, alifii, decocturi, cataplasme, agricultura ecologica…Mergeam si vizitam oamenii nevoiasi si muribunzii. Le vorbeam despre puterea lui Dumnezeu si incercam sa ii ajutam cu ce puteam. Nu iti spun cat de mult te intaresc astfel de experiente…problemele tale devin infime, in comparatie cu ale acestor oameni. Nu putini au fost cei care au ales ,sa isi schimbe stilul de viata si traiesc si astazi…
Mai tarziu, acest grup s-a imprastiat prin toata tara( pastraz legatura doar cu o mica parte), iar eu m-am intors la vechiul stil de viata, devenind mai egoista, traind in ingnoranta si facand tot felul de alegeri care astazi ,nu ma fac mai fericita .
In alta zi, am mers in vizita la Spilal (locul de munca al unei prietene) unde, am reusit sa vizitez salonul de Nou -Nascuti abandonati al Pediatriei. Sincer, copiii mei au cam crescut si imi era dor sa tin in brate un nou-nascut. Este greu de redat in cuvinte ce simti…cu atat mai mult, cu cat acesti copii au nevoie de putina DRAGOSTE. Am sa ma mai intorc acolo !
Mai nou, mi-a intrat in cap ideea de a ma inscrie voluntar la Crucea Rosie…si poate ca, intr-o zi, voi reusi s-o fac, pentru ca facand bine altora, ne facem bine propriilor noastre suflete! Dar toate la timpul lor.
Fetelor, nici nu stiti cat ma bucur ca sunt inconjurata de oameni asa frumosi. Felicitari pentru tot ce faceti si tot ce veti mai face. 🙂
De cand a mai crescut Ionut si are tot mai putina nevoie de mine, gandurile legate de voluntariat ma bantuie tot mai des. Am cunoscut o bloggerita din Bucuresti care face voluntariat pentru Crucea rosie, dar nu este nimic interesant in acea munca. Descarca pachete din masini, invata sa acorde primul ajutor…
Am vazut zilele trecute un reportaj (din pacate nu l-am prins de la inceput) cu niste parinti care isi rup din timpul liber pentru a petrece cateva ore cu copiii dintr-un spital sau centru pentru orfani, nu stiu sigur. Ii hranesc, ii plimba, vorbesc cu ei, le sunt parinti pentru cateva ore. Asa ceva mi-as dori sa fac. Dar voi fi nevoita sa duc lupte serioase cu ai mei pentru asta. Iar imi vor spune ca am ceva la cap. :))
Da, din pacate si la mine e la fel. Deocamdata.
Eu nu am făcut voluntariat până acum, dar m-am gândit să strâng bani, pentru copiii fără adăpost, din lucruri realizate din materiale reciclate, dar ce mă bucură cel mai mult e faptul că mă ajută și câțiva prieteni.
E foarte frumos ce faci Cristina! Felicitari! Am mai facut si eu donatii si am cateva familii carora le trimit constant pachete cu lucruri si alimente, dar mi-ar placea si sa interactionez direct cu cei care au nevoie de ajutor.
[…] spuneam Ninei, într-un comentariu: “Am văzut zilele trecute un reportaj (din păcate nu l-am prins de la […]