Anul acesta bradul meu nu are instalație. Nu din cauză că nu avem una, pot spune că din contra, avem în pod o stivă mare de lumini și luminițe pe care din lipsă de timp anul acesta nu le-am mai întins nici în jurul casei, nici în jurul ferestrei și nici măcar în jurul bradului.
Bine, bine, veți spune, nici macar în jurul bradului n-ați pus una? Adevarul este că eu brad de Crăciun fara globuri am mai vazut, dar fără instalație nu. Numai că la noi a fost așa:
– Sorin, te duci tu, te rog, în pod să aduci bradul?
-Sigur!
…..
– Ce-ai facut, ai adus doar bradul? Nu ți-ai dat seama că ne trebuie și globurile?
Bine, bradul e foarte mare, n-ar fi putut singur să aduca și globurile dintr-un singur drum, dar eu am simțit nevoia să-l impulsionez. În fine, a fost din nou în pod și a adus și două pungi cu globuri argintii și albastre. Ghinion.
-Hai măi Sori, nu ți-am spus că anul ăsta punem globurile roșii și aurii? Vezi că sunt în două pungi albastre în pod, imediat după încălțămintea ta de vara. 😀
– Nu știu când ai zis că eu nu te-am auzit. Stai să fumez o țigară și ți le aduc și pe alea.
Îmi fac de lucru pe lângă brad, îi mai îndrept o crenguță, îl mai răsucesc puțin și apar globurile roșii și aurii, numai bune pentru aranjatul braduțului de anul acesta. Bineînțeles că mi-am dat seama imediat că nu adusese beteala, așa că știind ce risc (nu-i deloc ușor să urci în pod o dată, apăi de trei ori cum o făcuse deja el), mă duc mieroasă și zic:
-Iubire, un ultim drum în pod, aduci și beteala și-ai scăpat. Bradul îl împodobesc eu singură, singurică dacă faci tu și asta. 😉
El dă ochii peste cap, vrea să spună ceva (sunt sigură că în gând s-a exprimat cumva) și-mi spune să am răbdare că-mi aduce. Așa a făcut. Numai că, probabil nu mai trebuie să vă zic, ați înțeles, ne mai trebuia instalația. Nici n-am avut timp să constat că îmi mai trebuie și beculețe că am auzit deja un glas:
– Să fie clar, eu nu mă mai duc în pod. Lasă-l fără instalație!
În felul acesta avem anul ăsta brăduț fără luminițe. Culmea e că pe seară, când am văzut la ușă pungile cu globuri albastre și argintii pe care nu le-am folosit la brad, îi zic în treacăt:
–Poate duci și tu globurile astea la loc în pod. 😀
Instalatia se pune prima pe pom :)) Eu nu l-am incarcat anul asta si l-am facut pe argintiu, dar am “guest stars” adica 2 ornamente luate din Szeged. Plus cele luate anul trecut din Budapesta.
Apropo: al tau e brad de plastic, asa-i?
Da, e de plastic si il am de vreo zece ani. E mai comod, ca sa nu zic mai ieftin. Am si cateva coronite din brad natural ca sa miroasa frumos in casa si cu asta basta.
Stiu ca instalatia se pune prima, toata povestea s-a intamplat inainte de a ma apuca de brad.
Eu anul asta am in el un glob personalizat de la Fares (scrie Nina pe el si e pictat manual) si trei globuri de la Danone frumos brodate. In rest toate vechi. Noi sa fim sanatosi!
Foarte tare. Bunica are un brad de platic care dateaza de dinainte sa ma fi nascut eu. Eu am luat un bradut la 20 lei. Suficient pentru locul “asignat” :))) dar arata super al vostru!
Multumesc, sunt sigura ca nici al tau nu-i de lepadat. 🙂
Anul asta i-am cumparat bradului o instalatie de 1000 de becuri,ca de macar atat merita si el. S-a impodobit cu vechile globulete. Cand am aprins instalatia, ceva de vis,1000 de becuri,la care Mara zice,tati uite un bec ars.
Hahaaha, copil e perectionist, ce sa zic. Ori faci o treaba ca lumea, ori ca noi, n-o mai faci deloc. :))
Craciun fericit, Nina! Anul asta ati fost eco! Fara consum de energie electrica! Bradul vostru e foarte frumos!
Multumesc la fel! Sa vina un an nou cu mlte bucurii pentru noi toti!
Merry Xmas! Si noi avem tot bradut artificial , e tare comod asa. Dupa sarbatori, il impachetam frumos si il bagam in pod. Pana la urma a dus pungile cu globuri inapoi ? :))))
Daaa, dar n-as putea sa zic daca tot in ziua aia. 😀
La noi se repeta zilnic povestea asta, doar ca in loc de pod, eu il trimit la piata. :))
Pentru ca avem brad artificial si cumparam mereu ornamente, s-au adunat o multime de instalatii, pe care anul acesta le-am intins prin toata casa. :))
Totusi, mai mult decat bradutul tau foarte cochet, mie imi place turnul. 😉
MAcar aveti piata aproape de casa?
Să ştii că arată chiar foarte bine şi fără instalaţie. 🙂 La noi anul ăsta a fost fix pe dos: din toate cutiile cu decoraţiuni de Crăciun, am găsit fix cutia cu instalaţii, nu şi pe cea cu globuri. N-am avut răbdare să scotocesc mai departe prin debara, aşa că bradul nostru a stat până ieri doar cu o instalaţie de lumini şi fără niciun glob. 😀
cu alte cuvinte bradutul meu are un frate exact opusul lui. 🙂
Toata lumea pana acum Brad in sus Brad in jos, da’ de Domnu’ Costea nimeni nimicuta… las’ ca zic eu…
Sarrrrracu’ Domnu’ Costea, ce-a mai avut dansul de patimit, nu cred ca i-a tihnit deloc sarmaua, piftia sau ce s-o fi facut pe la bucatarii…
😀
Mihai, domnul Costea iti ureaza multa sanatate, bucurii si un an nou plin de impliniri. Si eu la fel! 🙂
:)) Saracul! Lasa, conteaza atmosfera din jurul lui, nu cum e impodobit!
Clar! Atmosfera e una fantastica. 🙂
Brad artificial? 🙁
sa zicem ca vrem brazi naturali in paduri, nu in livinguri. 🙁
Sa zicem ca ti-as impartasi punctul de vedere daca as sti ca brazii sunt in paduri, nu in piete! 🙁
PS. Cred ca este ultima vizita virtuala pe care ti-o fac anul acesta, deci profit de ocazie si iti urez la multi ani si toate cele bune tie si familiei in noul an!
Tot binele din lume si pentru tine in 2013! 🙂
[…] să o văd vreodată comentând pe blogul meu. M-a emoţionat, aşa cum m-au emoţionat Tomata şi Nina când mi-au lăsat comentarii. Mai mult, Nina mi-a făcut loc în blogroll-ul ei, lucru pentru […]