Am muncit anul acesta mai mult decât orice om normal la cap, care mai vrea să și trăiască, nu numai să se spetească. Practic, în afară de cele trei săptămâni de vacanță din vară, în fiecare zi lucrătoare (la noi si sâmbeletele se cheamă că-s lucrătoare) a acestui an am muncit minim 10 ore. Maxim ar fi 24 ore, dar astea n-au fost decât vreo 10 zile, așa că nu se pun. Dacă mai adaug la socoteală și că nu-s fumătoare și nici măcar de pauzele de țigară nu m-am bucurat, mă ia durerea de cap.
Abia aștept vacanța de iarnă! Sper doar să avem una! Deocamdată am în plan să închid ușa atelierului în 21 decembrie și s-o mai deschid în 7 ianuarie. Este, desigur, un vis frumos, dar sper din tot sufletul să fie și realizabil. Mai sunt până atunci 19 zile, dintre care 2 libere. Hai că mult a fost, puțin a rămas.
În timpul ăsta vreau ca în fiecare seară să văd filme despre sărbători. Să intru într-un fel în atmosferă.
Am început deja să luăm cadouri, să facem liste și planuri (nimic concret). Simt că se apropie și sper să mă salveze! Craciunul, sărbătorile!
Nu vreau mult de la sărbătorile astea. Vreau doar zile liniștite, cu prieteni și familie alături, cu vizite la părinți și cu zăpadă. Vreau neapărat zăpadă!
Personal nu-mi doresc niciun cadou. Asta dacă nu luăm în considerare timpul. Aș vrea niște timp și un pic de sănătate. Îmi dau seama că decât să-mi doresc lucruri pe care nu le pot controla (nici eu nici altcineva), mai bine spun că nu-mi doresc nimic. Am de toate, multumesc! Vreau doar câteva zile libere, în care să n-am nimic de făcut, în care să dorm la prânz dacă vreau, în care să merg la plimbare dacă asta îmi doresc, în care să mănânc înghețată sus în vârful patului, în care să mă joc cu fetele mele și să ne spunem povești. Atât!
Hai că nu mai e mult!
Pai chiar nu ai cerut nimic, decat sa vina ziua de 21 mai repede si cea de 7 mult mai tarziu…
Tu vrei sa vina zapada ca sa iesi iar in fata portii echipata cu lopata dun dotare si sa mai faci un filmulet :p
Sper sa ai cea mai linistita vacanta de pana acum si daca vrei sa deschizi atelierul pe 7,pune cheia deoparte intr-o cutiuta ascunsa. Numai sa nu uiti unde pui cutia:-)
Eu o sa lucrez 1/2 zi in 24 si in 26. Dar din 29 dec pana in 2 ian sunt off the grid :)) pe la vecini.
eu mi-as dori vara, dar nu se poate :))))
Nu depinde decat de tine durata acestei minivacante, in care sa te relaxezi si sa iti incarci bateriile pentru noul an, care sunt convinsa ca iti va arunca noi provocari si te va face sa muncesti la fel de mult.