Jurnal de consilier local – săptămâna 203

Am trăit săptămâna asta ceva ce nu credeam că se poate întâmpla în România anului 2024. Să vă povestesc.

A început luni școala și așa cum era de așteptat problemele au explodat în fața autorităților care au încercat să minimizeze efectele șantierelor începute în toate unitățile de învățământ în același timp. Pentru că toată lumea cerea răspunsuri, noi, consilierii USR,  am convocat conform Codului Administrativ o ședință de Consiliu Local Extraodinară în care să discutăm aceste probleme de interes local. Ședința trebuia să aibă loc vineri la ora 11:00. Am solicitat situația infrastructurii școlare la unitățile de învățământ de pe raza Sectorului 3:

  • lista cu școlile în care se desfășoară lucrări cu data de început și cea preconizată pentru finalizare, cine execută aceste lucrări și mai ales, cum este afectat procesul educațional de aceste lucrări.
  • ce lucrări sunt programate a începe în 2024-2025, tot așa, cu data de început si cea de finalizare, cine urmează se execute acolo unde se știe deja și cum va fi afectat procesul educațional.
  • lista școlilor care învață în 3 schimburi și au redus pentru asta durata orelor de curs și a pauzelor, precum și motivul pentru care au recurs la această soluție.
  • și cel mai important punct de discutat era să aflăm soluțiile propuse de aparatul de specialitate și primar pentru desfășurarea orelor de curs în condiții normale (ore de 50 minute cu pauze de 10 min, siguranța elevilor în unitățile de învățământ, reducerea nivelului de zgomot pe durata cursurilor, reducerea nivelului de poluare provenit de la șantierele din proximitatea elevilor și altele).

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 203

Jurnal de consilier local – săptămâna 202

Trec săptămânile și mai repede decât ne-am așteptat, a trecut și vara. Și mai important decât asta e faptul că luni începe un nou an școlar, iar străzile și magazine au avut alt vibe săptămâna asta. Din păcate școlile nu-s chiar pregătite să-și primească înapoi elevii, dar vorbim noi și despre asta.

Pentru început vreau să vă spun că luni am primit un convocator pentru o ședință extraordinară cu un sigur proiect. E vorba despre aprobarea unui parteneriat între sectoarele municipiului București care să permită Bucureștiului să participe la Misiunea Oglindă a Misiunii UE ”100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030” (M100).

Adică, în perioada iunie-septembrie 2024, urmare a unui apel deschis de propuneri de proiecte derulat la nivel național, 10 orașe vor fi selectate printr-un proces competitiv în cadrul inițiativei M100. Participarea la acest program va da posibilitatea orașelor alese din România de a genera schimbări pozitive și pe termen lung. Vor beneficia de oportunități pentru a-și îmbunătăți impactul asupra mediului și de a-și construi comunități durabile și implicate. Evident, proiectul a fost aprobat miercuri.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 202

Jurnal de consilier local – săptămâna 201

Stau pe un fotoliu din acela de puf în Piața Constituției cu bicicleta lângă mine. Am la gât o medalie de participare semn ca am terminat cursa și n-am greșit cine știe ce le traseu. E 8:30 duminică dimineața și e o atmosferă tare frumoasă acum  aici în fata clădirii parlamentului, Sunt oameni. Mulți sportivi, e adevărat, dar suntem și noi, amatorii de sport bucuroși că putem îmbrăca din când în când un tricou de concurs. M-am gândit să profit de timpul acesta de recuperare după cursă și să scriu jurnalul de săptămâna asta. Am avut două ședințe de Consiliu Local săptămâna asta, luni și miercuri.

Luni au fost câteva proiecte legate de școli care au fost toate votate. Cel mai important pentru părinții și elevii din sectorul nostru a fost aprobarea proiectului de derulare și finanțare a programului ”Școala după Școală” pentru un număr de 7500 de elevi. Anul acesta până acum avem 27 de unități de învățământ în care se va desfășura programul (sunt aprobări date de inspectorat). faptul că încă avem șantiere în multe unități de învățământ a făcut imposibilă desfășurarea programului în unele școli, mai ales că sunt unele în care orele copiilor vor fi micșorate pentru a se putea desfășura măcar învățământul obligatoriu, ce să mai discutăm de Școala după Școală…

Miercuri a fost ședința ordinară de Consiliu Local și chiar dacă unele PSDNL a votat cot la cot și-au trecut niște proiecte pe care până acum nu le-au votat, dar am reușit totuși să oprim votarea a două proiecte legate de urbanism, v-am tot zis de ele, unul e un plan aberant de urbanism inventat de Negoiță și criticat de toți specialiștii care nu-s ombilical legați de el, iar celălalt este o construcție într-o zonă deja aglomerată care a fost de multe ori pe OZ, de-acum au început să și expire din actele cu care se prezintă.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 201