Îmi amintesc cum la începutul mandatului ședințele la comisia de buget erau foarte lungi, cred ca recordul a fost pe undeva pe la 5 ore. Fiecare proiect era dezbătut, directorii din primărie veneau cu răspunsuri la întrebările noastre, proiectele erau amendate acolo unde era nevoie și toată lumea înțelegea că dacă vrem să finalizăm proiectele începute, dacă vrem ca lucrurile să meargă bine în sector și să știm cu cât mai mare acuratețe în cât timp se termină o lucrare, cât ne va costa până la sfârșit un proiect, care sunt beneficiile pe care le aduce el comunității, cum se vor face caietele de sarcini cât mai complete pentru a ne asigura că se va lucra profesionist la proiecte și așa mai departe.
Desigur, era ceva ce nu se mai făcuse până atunci, angajații primăriei erau ușor reticenți, dar păreau că înțeleg și ei că rostul acestor demersuri este de a înțelege ce și cum vor să facă, de a ajuta acolo unde credem că se poate mai bine, de a ne clarifica, și noi, și ei, asupra unor aspecte și să votăm în cunoștință de cauză, proiecte cât mai complete.
Aproape 4 ani mai târziu, lunea trecută am avut din nou ședință de buget. S-a desfășurat pe whatsapp și a durat câteva minute. Nici măcar nu au fost menționate denumirile proiectelor care urmează a fi votate. Niciun cuvânt despre ele. Nimic. Așa sunt avizate acum proiecte de milioane de euro în Sectorul 3 al capitalei. Sesizați vreo diferență?