Am hotărât să mă bucur de ultima zi de toamnă/vară și să scriu și azi jurnalul afară, în curte, așa cum am făcut-o de foarte multe ori până acum. E ca și cum aș avea locul meu de scris jurnalul, nimeni nu mi-l ocupă duminica. Bine, în jurul meu soțul spală curtea cu un compresor dintre cele mai zgomotoase, dar nu poate el spăla, cât pot eu scrie.
Luni – Am început săptămâna cu ședință extraordinară de Consiliu Local. A fost o ședință scurtă, n-a fost nimeni din primărie să ne răspundă la întrebări, aproape nici nu mă mai enervează asta, e și normal ca oamenii să nu vină dacă au asigurate dinainte voturile de da. Ce le mai pasă lor de întrebările consilierilor care ar vrea să și înțeleagă ce votează acolo?
Marți – am primit o sesizare de la o doamnă (e o frumusețe de femeie și deșteaptă și frumoasă, cum ar zice bunicul) care îmi semnalează că au dispărut locurile libere de parcare de langă parcul Pantelimon, ceea ce e bine, că erau acoo aproape abandonate tot felul de rable. Ceea ce nu înțelege dânsa și pun pariu că nici voi e faptul că, nu au fost trasate locuri la intrările în parc și pentru persoanele cu dizabilități. Deloc. Parcul Pantelimon e locul acela liniștit în care te poți bucura de ciripitul păsărilor și de luciul apei mai ale atunci când sănătatea ta are nevoie de asta. Doar că acum persoanele cu dizabilități care reușesc să ajungă în parc (pentru ei e ziua aceea frumoasă și rară pe care o pot petrece în natură) nu pot beneficia de unul dintre puținele drepturi pe care le au și anume acela de a putea parca gratuit pe locurile speciale pentru persoane cu dizabilități. Și în zona parcului nu poate exista nici măcar scuza că n-au avut unde le trasa. Am făcut sesizare la primărie și voi face și interpelare în ședința viitoare de consiliu, dacă nici oamenii care suferă nu ne mai sensibilizează, atunci umanitatea e pierdută. Și eu zic că încă nu-i.