M-am uitat și eu, ca voi toți, de ieri încontinuu la canalele de știri (nu doar la televizor). Vă dați seama că m-am gândit direct la locul în care vor fi duse victimele. Avem 0 (zero) paturi în Romania pentru mari arși. Zero, la o distanță de 8 ani de la o altă mare tragedie din țara lui #avemdetoate.
Apoi m-a izbit lipsa procedurilor sau cel puțin nerespectarea, necunoașterea lor. Vă zic de la început că personal habar nu am cum se gestionează un incediu mare, și cu atât mai puțin unul care implică substanțe inflamabile. Doar că se vedea cu ochiul liber că se lucra haotic acolo și nicio procedură nu era aplicată. Asta în condițiile în care aceste proceduri există. Și e aproape imposibil ca ele să nu existe, de exemplu la noi la firma, în caz de incendiu, știm fiecare ce avem de făcut. Doi dintre noi pun mâna pe stingătoare și le folosesc, iar dacă ăștia doi nu pot, îi înlocuiesc alți doi. Unii eliberează căile de evacuare și se asigură că oamenii ies, altcineva oprește curentul electric, eu sun la 112 și în maxim 100 de secunde toată lumea părăsește locul incendiului. Asta așa, la nivel micro.