Am avut nevoie săptămâna asta să recitesc niște jurnale mai vechi și mi-am dat seama că pentru mine (mi-ar plăcea să cred că și pentru voi) sunt lucruri atât interesante scrise prin ele, încât mi-am găsit cumva motivația de a merge cu ele mai departe, mai ales atunci când am impresia că spun iar și iar aceleași lucruri. Dar nu-i așa.
Săptămâna asta a fost din nou una fără ședință, dar o să vreau să iau zilele la rând, mi se pare mie că-i totul mai organizat așa. Ooo, dacă ați ști cum e asta cu organizarea la mine…poate vă povestesc odată.
Luni – A fost atât de cald încât nu-mi amintesc să fi făcut și altceva decât să mă plâng de căldură. Și faptul că văd zilnic mașini parcate pe trotuare nu mă ajută deloc să scap de senzația de sufocare. O să fac un salt în timp și o să vă spun că miercuri am fost la DM la concert cu mașina. Nu a fost decizia mea, dar am respectat-o, mi-am pus ”fundul în mașină” cum spun românii și m-am dus. Singura concesie pe care am obținut-o a fost să lăsăm mașina foarte departe de stadion, într-o parcare sigură. Ok, așa am făcut și nu mă pot abține să nu dau, de câte ori am ocazia, acest sfat celor care aleg să vină cu mașina la concert/competiție sportivă/locuri aglomerate în general. Parcați cât se poate de departe de locul desfășurării acțiunii. Noi când am ieșit, am văzut nu numai că toate mașinile parcate haotic pe trotuare au plecat de acolo cel puțin câteva ore mai târziu, ci și că oamenii, pietonii pentru care se fac în mod tradițional trotuarele, decorează artistic bolizii de pe alei, cu chei și ambalaje. Practic, educă șoferii să nu mai parcheze așa, dar prin metoda grea. Vă las o poză nereușită, făcută pe noapte și ploaie.
Marți – Colegii noștri parlamentari depun proiecte de lege și încearcă să le treacă la vot în cele două camere ale parlamentului, Senat și Camera Deputaților. Și la ei, la fel ca la nivel local, e nevoie de susținerea publică, de implicarea cetățenilor, de aducerea vocii lor (care-i încă puternică în România) în fața Parlamentului și a forța votarea legilor susținute de oameni. Avem acum de promovat stop pensii speciale și fără păcănele lângă școli, două legi care, nu cred că mai trebuie să spun, au susținerea largă a poporului român, doar că PSD și PNL se fac că nu știu sau nu înțeleg asta. Și nu generalizez aiurea, am fost pe stradă alături de colegi și am vorbit cu oamenii. Știți ce ne spun când le vorbim de fără păcănele lângă școli? Să le scoatem de peste tot, nu doar de lângă școli, că-s nocive. O doamnă pe fața căreia se citea deznădejdea ne-a a zis că mai bine avea un bărbat bețiv, că nu era în stare să bea tot salariul și tot mai ajungea cu ceva din el acasă, dar la păcănele bagă tot. Repede. Aici suntem. Dacă n-ați semnat pentru a susține cele două inițiative, intrați vă rog pe link-uri și dureză mai puțin de 1 minut s-o faceți. Eu, colegii mei și toți părinții din România vă mulțumim!
Miercuri – am avut primul simptom de burnout din viața mea (primul pe care-l conștientizez). N-a fost frumos, am înțeles, sper să nu se mai repete! Am fost aproape legumă toată ziua, dar tot am fost la serviciu și am rezolvat lucruri. Bine, inițial am zis că-i de la căldură, de la una alta, dar nu e. Am nevoie de odihnă, de nopți dormite cu câte 6-7 ore măcar, de oprit din a citi toate cele 345.673 de mesaje zilnice venite pe toate canalele. Trebuie să mă concentrez doar pe lucrurile pe care sunt în stare să le fac/schimb. Ușor de zis, foarte greu de făcut!
Joi – Azi am aflat că organizația Code for Romania a dezvoltat prima aplicație din România care le permite persoanelor instituționalizate să raporteze abuzurile. Aplicația se cheamă “Ceasul Bun” și este destinată persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale închise în centre rezidențiale de asistență socială, unități medico-sociale și secții sau spitale de psihiatrie. A fost concepută cu gândul la nevoile specifice pentru o gamă largă de dizabilități, are integrate funcții precum speech-to-text, care transformă vocea utilizatorului în text, screenreading – citirea ecranului pentru persoanele cu deficiențe de vedere, iar acțiunile și ecranele aplicației sunt dezvoltate astfel încât să fie evitați factorii declanșatori, un detaliu esențial pentru persoanele cu epilepsie, de exemplu. Ceasul Bun permite ca utilizatorul să înregistreze o plângere în nume propriu sau al altei persoane. Reclamațiile înregistrate se transmit automat către instituțiile relevante. E, și aici intervine teama mea, ce vor face aceste instituții relevante cu plângerile primite. Că nu-i ca și cum până acum nu s-au făcut plângeri. S-au făcut. Speranța mea e ca acum ele să nu mai poată fi ignorate. Și revin la ce tot zic de săptămâni bune, ne trebuie personal calificat în centre. Cum facem să-l avem ar trebui să fie prima si cea mai importantă întrebare la care să găsim soluția.
Vineri – A fost ultima zi de lucru la serviciu, intrăm cu toții într-o vacanță scurtă, dar intensă. Bineînțeles că a trebuit să plece un export fix în ultima zi și o comanda mare pentru România să fie gata să se poată livra singură săptămâna viitoare. Oricum vineri la serviciu nu e niciodată pentru noi zi ușoară. Se lucrează, se finisează, se face curățenie, se fac planuri și se lasă totul în ordine. Toată ziua mi-a stat o cască în ureche cu ședința maraton de la Primăria Generală, pentru că am vrut să văd (bine, practic să aud) dacă trec sau nu anumite proiecte. De exemplu, s-a votat redeschiderea provizorie a drumului prin pădurea Băneasa pentru locuitorii din Greenfield. Și au trecut toate proiectele pentru digitalizarea spitalelor prin PNNR. Dar au fost și multe proiecte bune care s-au lovit de refuzul PSDNL-ului. Cum ar fi extinderea parcului Plumbuita sau recuperarea unui teren din S2 pentru transformarea lui în spațiu verde. Au fost și câteva care privesc sectorul 3, cum ar fi reabilitarea liniei tramvaiului 40 și reabilitarea sistemului rutier pe multe străzi importante din sector.
Sâmbătă – Am fost la film. Bine, am făcut și toată treaba de weekend din casă și curte, dar ca toată România ne-am dus la Barbie. Care e despre păpușă, dar e mai mult despre femei. Și e altfel, chiar dacă are mult roz. Tot ieri, cineva cu care nici măcar nu mă știu, mi-a spus că am făcut școala securisto-useristă. Așa școală să am eu și să nu știu?
Duminică – Azi încerc să mă odihnesc ca să nu plec direct obosită într-o vacanță pe care am ales s-o facem obositoare. Adică relaxantă pentru creier și obositoare pentru picioare. Da, o să mergem mult și o să-mi las ceasul cu număratul pașilor și al pulsului acasă. Să se odihnească și el.
Mai avem de parcurs 64 de săptămâni. Să fim bine!