Am suferit de cald toată săptămâna, la modul că abia așteptam să ajung seara acasă să mă răcoresc. N-am fost deloc productivă, dar m-am asigurat că-mi îndeplinesc îndatoririle cât de bine pot. Am lucrat, am mâncat înghețată, am recitit legea partidelor politice, am băut multă apă, am primit o delegație de clienți din străinătate pentru a pune la punct niște contracte viitoare, am mers pe jos prin caniculă, uneori pe la umbră, cel mai mult pe la soare, am citit bibliografii, dar și fantasy, m-am întâlnit cu colegii consilieri, am vorbit cu oameni din sector despre problemele lor si cum unele se pot rezolva, și altele nu, sau nu încă, am cumpărat de la reduceri, am făcut cea mai buna limonada din viața mea și aș putea continua așa 1000 de cuvinte, că deja aproape 200 sunt scrise.
După cum v-ați dat seama, nu am avut nici săptămâna asta ședință de Consiliu Local și sunt puține șanse să avem una săptămâna viitoare. La serviciu e ultima săptămână înainte de concediu, așa că tragem tare să trimitem un export vinerea viitoare, dar și să terminăm câteva comenzi interne.
Pe plan politic se pare că încet dar sigur, ne apropiem de ultimul an de mandat, un an de foc dacă mă întrebați pe mine, și percep săptămâna aceasta, care tocmai s-a încheiat, cumva ca pe ”liniștea de dinaintea furtunii”, nu știu de ce, dar așa am simțit-o eu. Nu mă aștept pentru următorul an doar la mișcări pe scena politică, ci și în rândurile electoratului. Electoratul acesta foarte hulit că pleacă acum pe fenta unui partid extremist, mai are timp să înțeleagă unde ne va duce asta. Și să își dorească mai mult de atât pentru țara pe care strigă cu toți plămânii c-o iubesc.
Și pentru că vă spuneam că am recitit legea finanțării partidelor politice (334/2006) vă las mai jos un extras despre bani. Pe ce scrie în lege că pot cheltui partidele banii din subvenție:
Art. 20. – (1) Veniturile care provin din subvenţii de la bugetul de stat pot avea următoarele destinaţii:
a) cheltuieli materiale pentru întreţinerea şi funcţionarea sediilor;
b) cheltuieli de personal;
c) cheltuieli pentru presă şi propagandă;
d) cheltuieli privind organizarea de activităţi cu caracter politic;
e) cheltuieli de deplasare în ţară şi în străinătate;
f) cheltuieli pentru telecomunicaţii;
g) cheltuieli cu delegaţiile din străinătate;
h) cheltuieli cu cotizaţiile datorate organizaţiilor politice internaţionale la care este afiliat partidul politic;
i) investiţii în bunuri mobile şi imobile, necesare activităţii partidelor respective;
j) cheltuieli de protocol;
k) cheltuieli de birotică;
l) cheltuieli pentru campania electorală.
(2) Este interzisă folosirea veniturilor provenite din subvenţii de la bugetul de stat pentru oricare alte destinaţii decât cele prevăzute la alin. (1).
Și încă o chestie care mi-a sărit în ochi, legată de posibilitatea unui partid de a lucra cu specialiști:
Art. 10. – (1) Este interzisă folosirea resurselor financiare, umane şi tehnice aparţinând instituţiilor publice, regiilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor comerciale sau societăţilor bancare la care sunt acţionari majoritari statul ori unităţi administrativ-teritoriale, pentru sprijinirea activităţii partidelor politice sau a campaniei electorale a acestora, altfel decât în condiţiile stabilite de legile electorale.
Și pentru că s-a întâmplat și ceva bun în săptămâna asta, vă las mai jos câteva cuvinte de la colega mea, deputata Oana Țoiu:
”Președintele a promulgat astăzi (19.07.2023) legea pe care am inițiat-o pentru victimele violenței domestice. Ordine de protecție de 12 luni și asistență juridică gratuită în apel. Vestea asta bună vine într-un context deloc fericit, avem 18.000 de cazuri în primele patru luni ale anului 2023, de aceea la cererea victimelor și a organizațiilor non guvernamentale care le sunt alături am reușit ceea ce pare imposibil în Parlament: o lege bună în patru luni.Femeile vor drepturi mai mult decât flori așa că am depus în 8 martie legea care să le dea siguranță sporită și astăzi este promulgată și dreptul lor câștigat.
Este a doua lege promulgată din pachetul de sprijin al victimelor, alături de dreptul la locuințe de necesitate pe durata ordinului și eligibilitate la locuințe sociale.”
Parcă de la căldură nici să gândesc nu mai pot. Trebuie să închei, azi la noi în curte e sărbătoare, mama soacră împlinește 83 de ani și a gătit pentru noi așa cum face în fiecare zi. Îmi doresc ca toate fetele din lume să aibă parte de soacre ca a mea. Și-mi mai doresc să fie ea sănătoasă încă mulți ani de acum înainte!
Mai avem de parcurs 65 de săptămâni. Să fim bine!