Nu știu cum vă organizați voi timpul, dar eu am trei agende separate. Una pentru activitățile de serviciu, una pentru activitățile din consiliu și una personală. Dacă cea de serviciu stă la birou, celelalte două sunt mereu cu mine. Mai car zilnic laptopul, tableta si semnătura electronică (asta înseamnă o borsetă cu un adaptor, un cablu si-un stick), deci rucsacul nu-i niciodată ușor. Acum, mai nou, am și o geantă mică în el, un fel de portofel cu mai mult loc ca să nu fiu nevoită să intru la supermarket cu geanta mare după mine.
Oricum, ce voiam să spun, că pornisem de la agende, dacă n-am scris nimic de ceva vreme în agenda personală cred nu-i un lucru tocmai de laudă, deși la prima vedere aș zice: Nina, muncești, n-ai timp de viață personală, mulți oameni fac asta! Hmm, nu-i chiar așa că mersul ăsta într-o singură direcție fără a privi deloc în jur și mai ales către tine, nu poate duce la ceva bun pe termen lung. Revenim.
Săptămâna asta a fost din nou una fără ședință de consiliu local. Asta ar însemna că a fost mai puțină activitate, dar nu știu cum se face că eu până și azi răspund la mailuri primite de la cetățeni. Parcă a intrat toată lumea în lipsă de timp și trebuie să-și rezolve toate problemele acum până de sărbători. Și dacă unii oameni au probleme reale și urgente, pentru care eu una încerc să fac tot ce pot să se rezolve, îi învăț unde să scrie, unde să meargă, cum să completeze niște documente, cer ajutor atunci când nu știu ce să fac, sunt și foarte mulți cei care au probleme închipuite. Sau cel puțin așa mi se par mie. Inițial le răspundeam că nu îi ajuta, dar sunt mulți și nu se opresc, așa că unora le mai răspund, cât de diplomat pot, desigur. De exemplu, îmi scrie cineva că nu mai poate cu gălăgia din bloc, că plânge copilul vecinului de deasupra și de două ori pe noapte. Voi ce ați răspunde la asta? Îi pot zice să-și pună la culcare dopuri de urechi? E ok? Că efectiv asta îmi vine să-i zic.
Altcineva îmi spune că doamna care face curat pe scara lui de bloc lovește tocurile ușilor atunci când spală pe jos. Aproape că am vrut să merg acolo să-i duc o ciocolată doamnei și s-o rog să fie mai cu atenție în dreptul ușilor de apartamente. Oamenii au multe probleme, nu le știam pe toate că eu la bloc am locuit doar în copilărie și nu am avut nici măcar lift. Bine, știu cum e când țin copiii liftul ocupat cu orele, că eram unul dintre ei. Doar că făceam asta în alte blocuri, pe vremea când nu existau interfoane și, desigur, nici probleme cu ele. De exemplu, cineva îmi scrie că sună interfonul prea tare (n-am înțeles dacă la el sau la vecini) și îl deranjează des. 🙁
În rest, în sector toate sunt cum le știți. Se pun dale, se fac trotuare, vă arăt și eu unul imediat făcut după toate standardele. Not. Se taie grădinile de blocuri pentru a se face alei cu dale și desigur, parcări. Partea cea mai rea e că nu ai ce face în situații din astea. Asociațiile de proprietari se pot mobiliza și pot împiedica măcelurile din grădinile blocurilor, dar e greu și pentru ei, mai ales că sunt unii cetățeni care preferă locuri de parcare la schimb cu dispariția spațiului verde. Efectiv, executivul (primarul) face aceste lucrări cum vrea și vedem dacă cineva vreodată va fi tras la răspundere pentru munca în zadar și cheltuieli inutile la astfel de trotuare de exemplu:
Și ca să închei într-o notă optimistă, oameni buni, concentrați-vă pe lucrurile care contează, bucurați-vă de cei dragi, scrieți lucruri în agenda personală și petreceți sărbătorile cu bucurie. La mulți ani, celor cu nume de flori!
Mai avem de parcurs 80 de săptămâni. Să fim bine!