Mi-a fost atât de dor de soarele acesta de primăvară încât îmi vine să ies în curte și să scriu de acolo jurnalul ăsta, chiar dacă e prea dimineață și prea răcoare deocamdată. Am capul plin de subiecte, nu știu la care să mă gândesc mai întâi. Nu știu nici dacă are rost să vi le mai spun și vouă, că se tot repetă și parcă nu duc nicăieri
Luni – Nu cred că e om din sectorul nostru care să nu fi observat noua borduriadă și pavelare. Efectiv e plin sectorul de pavele și pe jos și în paleți care așteaptă să le înlocuiască pe cele deja puse. Și eu care speram să vină primăvara și să înceapă spălarea străzilor și readucerea la viață a spațiilor verzi dintre blocuri. Dar nu.
Marți – După o zi lungă la serviciu, am participat seara la o întâlnire cu femeile din Sectorul 3. Vă ziceam de ea săptămâna trecută. A fost acolo o energie excelentă, am întâlnit femei deștepte, frumoase, cu vorbele la ele și mintea brici. Au fost și doamne timide, care au ieșit din zona lor de confort venind la această întâlnire, dar care au plecat cu convingerea că se poate, că există femei de la care se pot inspira și cărora și ele le sunt exemplu. Pentru mine prezența doamnelor de toate vârstele la această întâlnire a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla săptămâna asta, cel mai frumos cadou de început de primăvară.
Continue reading Jurnal de consilier local- săptămâna 124