Jurnal de consilier local – săptămâna 98

Undeva departe un tată își îndeamnă fiul să lovească cu putere o minge. Un biciclist este deja la a patra tură de parc. Un pasionat de tehnologie ridică și urmărește în apropiere o dronă, iar eu mi-am pus pătura pe iarbă și încerc să-mi fac liniște în cap pentru 5 minute, înainte de a începe să scriu în jurnalul de săptămâna care se încheie azi.  

Luni – A început școala. Și dacă tot am trecut prin asta, aș vrea să vă spun că există în România norme care permit copiilor fără CNP (nu întrebați, ei există) să fie înscriși la școală. E simplu, e nevoie doar de prezenta unui adult care să dea o declarație pe proprie răspundere cu privire la numele și prenumele copilului, data și locul nașterii persoanei minore pentru care se solicită înscrierea, numele și prenumele părinților sau ai reprezentatului legal precum si domiciliul actual al copilului. Școala e obligată să-l înscrie și să-l primească pe copil la clasă, urmând ca unitatea de învățământ să informeze autoritățile, care vor emite certificatul de naștere pentru copil.

 

Marți – Păi dacă luni a început școala, marți sigur avem ședințe. Nu multe, nu lungi, dar ele sunt. Și se simte parcă cum tuturor le revine cheful de muncă. Să ne țină, zic!

Miercuri – Am primit săptămâna asta răspuns de la Ministerul Transporturilor (cu 5 luni întârziere) la o solicitate pe care colegii mei au făcut-o prin aprilie, atunci când am avut acțiunea de igienizare în zona liniei ferate din cartierul  Industriilor. Două din întrebările din solicitare sunau așa:

Care este entitatea ce trebuie să asigure curăţenia şi igienizarea clădirilor, terenurilor şi spațiilor verzi din imediată vecinătate stației de tren Titan Sud (Bulevardul Basarabia) și a liniei de cale ferată Titan Sud HM – Oltenița?

Care sunt modalitățile prin care autoritatea publică locală poate încheia un protocol de colaborare pentru curăţenia şi igienizarea terenurilor şi spațiilor verzi din imediata vecinătate a liniei de cale ferată Titan Sud HM – Oltenița?

Din răspuns am înțeles că CFR urmează să se ocupe de linia ferată (cândva, odată, nu se știe când) și autoritatea locală se poate asocia cu operatorul, Transferoviar Călători, pentru a menține curățenia de-a lungul liniei și în jurul ei. Eu și colegii mei intenționăm să revenim cu o acțiune în zonă în această toamnă, pentru a continua ce nu am reușit să facem în primăvară și pentru a atrage atenția, atât primăriei cât și operatorului că trebuie intervenit constant pentru a întreține curățenia și spațiul verde din jurul liniei ferate.

Joi– Am primit convocatorul pentru ședința de Consiliu Local săptămâna viitoare. În continuare sunt proiecte revenite pe ordinea de zi, continuări de proiecte din anii precedenți, învățământ dual și măriri de capital social la societăți. 

Vineri – Trec des pe la Costin Georgian prin zonă și n-am putut să nu observ acolo niște grădini de bloc extrem de frumos îngrijite. Azi chiar am văzut un domn care se ocupa de zona din fața blocului său și n-am putut să nu-l felicit. Unii oameni aleg să-și umple timpul cu ceva util și plăcut, atât pentru ei, cât mai ales pentru ceilalți. Poate dacă mai mulți dintre noi am face asta mai des, am fi cu toții mai mulțumiți de ceea ce ne înconjoară. 

Sâmbătă – Am avut atât de multe de făcut azi încât a fost nevoie să mi le pun în planner ca într-o zi obișnuită a săptămânii. M-am bucurat când seara târziu aveam bifate aproape toate task-urile, printre care verificat cu bicicleta câteva zone din sector și studiat minim două ore proiectele de pe OZ a ședinței de joi.

Duminică – azi dimineață am făcut o solicitare la direcția de salubritate pentru a igieniza un loc undeva în centrul orașului. E vorba de o muncă de 15 minute maxim, dar care nefăcută azi-mâine se poate transforma într-un focar de infecție. O să verific marți dacă zona a fost sau nu curățată.

Mai stau în parc câteva ore că-i tare liniștitor aici! Duminică frumoasă să aveți și voi!

Mai avem de parcurs 110 săptămâni. Să fim bine!

(Visited 8 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.