Undeva la mine în cameră am, pus la vedere, jurământul depus la învestirea în funcție. Acolo, pe lângă niște angajamente pe care le recitesc din când în când și mă întreb, uneori după ședințe, dacă adversarii noștri politici le mai știu, acolo, zic, pe foaia cu jurământul, scrie și data, 23 octombrie 2020. Suntem în plin an 3 de mandat și ai zice că nu te mai poate surprinde nimic. Complet greșit! Mi-am descoperit săptămâna asta un nou nivel de toleranță a nemerniciei. Și dacă încă n-am explodat e meritul colegilor mei mai calmi și mai cerebrali.
Luni – Pentru mine săptămâna asta a fost cea mai plină de la începutul anului și până acum. Am până vineri inclusiv zilele programate pe ore și locații. Am pornit cu o energie bună și azi am terminat tot ce mi-am propus timp. E așa un sentiment bun când deși îți închei munca târziu, simți că ești în parametrii și vei termina cu bine ce ți-ai propus.
Marți – Citit proiecte, coroborat cu răspunsuri. De doi ani mă întreb, de ce nu pun oamenii ăștia care vin cu proiectele în consiliu toate datele din prima. De ce preferă să trimită incomplet și să primească mereu întrebări. De ce fundamentările nu spun toată povestea cu cifre și vorbe ci doar frânturi care lasă tot timpul loc de interpretări. O fi vreo strategie! Am avut și ședință la comisia de asistență socială pentru a aproba organizarea grădiniței de vară anul acesta, pe un proiect care prevede sume la indemnizații pentru directori, personal administrativ, educatori/profesori, îngrijitoare și bucătari, mai mici decât cele de anul trecut. Am impresia că cei care au făcut anul ăsta proiectul n-au citit HCL-ul de anul trecut. de ex, cea mai mică indemnizație anul trecut a fost 220 lei și acum au venit cu toate la 160 lei/zi/om.
Miercuri – Azi am avut ședință de buget. Pentru că într-o ședință trecută președinta comisiei de buget, o PSD-istă care deși e tânără pare crescută-n comunism, ne-a spus că întrebările se pun în drive, nu în ședință, așa că nimeni n-a pus aproape nici-o întrebare. Am votat și asta a fost. Fix cum le place lor. Doar să nu se obișnuiască cu asta, atât mai spun.
Joi – Azi a fost ziua ședinței. Vă spun sincer că nu am puterea de a relua povestindu-vă ceea ce am trăit în timpul ședinței de Consiliu Local. De la refuzul de a plăti suplimentar grădinița de vară, trecând prin încercarea de a demite viceprimarul și ajungând să se voteze un buget cu 20 milioane lei alocați pentru Capital Social la societățile falimentare ale primăriei (asta se poate traduce în subvenționarea incompetenței/furtului/nepăsării) nici nu știu să zic ce ne va afecta mai mult.
Dar voturi ca cele de azi probabil vor mai fi, asta înseamnă democrație, oamenii și-au trimis acolo reprezentanții și ei decid. Însă felul în care se comportă consilierii puterii pe stilul ”ciocul mic, că acum noi suntem la putere”, purtându-se execrabil cu oameni care chiar au muncit și zicând în ședință publică că din vina celor implicați nu s-au rezolvat lucruri, pe mine m-a scos din toate răbdările, și credeți-mă am multă răbdare. Și felul în care nu-și asumă nimic. Tineri de la care aveam pretenții se dovedesc a fi niște mărunți. Gata, că nu mai vreau să-mi amintesc. Știu că nimeni n-are timp să urmărească ședințele, dar aceasta chiar ar merita 8 ore din viața voastră. Mulțumesc tuturor oamenilor care au venit în ședința de CL și și-au spus părerea despre coaliția PSDNL!
Vineri – Azi iar a fost zi de export. Rareori terminăm verificările, actele și ambalarea înainte de ziua exportului, asta și pentru că se lucrează continuu și încercăm să trimitem cât mai mult din ceea ce e finalizat. Dar marfa a plecat la timp și de data asta, chiar dacă toată săptămâna am rămas la birou până seara târziu. Bine, nu-i ca și cum mă plâng sau ceva, eu mă simt bine la birou, dar chiar mi-ar plăcea să am din când în când o zi ușoară.
Sâmbătă – E prima sâmbătă pe care n-o lucrăm luna asta, așa că am avut timp să văd tot praful din casă și să schimb una alta prin camere. Ba, dimineață am fost și la Jumbo, unde am văzut coșulețele și iepurașii de Paște și am crezut că am pierdut de-adevăratelea contactul cu mersul timpului. Apoi mi-am amintit că-i abia 18 februarie și e ceva în neregulă cu ei de data asta. Pe seară am început să citesc niște legi și regulamente pe care le pusesem să le citesc când am timp. Am avut ieri.
Duminică – Aseară la opt am pus totul deoparte și am vrut să văd un film care să nu necesite folosirea creierului. S-a nimerit să aleg un concurs cu ceva coreeni cu mușchi. E pe Netflix și se cheamă Fizic 100%. E un nume ales greșit, nu e deloc vorba doar de fizic, deși uneori ajută. V-am spus că m-am uitat la oameni cu corpuri lucrate ca să înțelegeți de ce azi la 9:30 eram la sală, hotărâtă să mă țin de obiceiul ăsta. Mai vedem. Și dacă-i soare ieșim la plimbare în sector. Haideți și voi!
Mai avem de parcurs 87 de săptămâni. Să fim bine!