Lângă mine discută, în format fizic, tata cu mama soacră. 🙂 Deapănă amintiri din tinerețea lor, ce obiceiuri erau la unul în sat, ce tradiții erau la altul. Ambii sunt trecuți de 70 ani și sunt excelenți povestitori. Mă bucur să-i aud și să-mi dau seama că eu cunosc deja majoritatea poveștilor, pentru că ei și-au făcut timp de-a lungul timpului să ni le spună. Și noi am fost curioși să le auzim. În camerele lor, fetele se pregătesc pentru examenul de mâine. Etnografie și folclor. Un subiect de examen este importanta transmiterii pe cale orală a tradițiilor și obiceiurilor populare. Zâmbesc!
Luni – am început săptămâna la evenimentul lunar de donare de sânge de la ParkLake. Nu am stat mult, aproape niciodată nu reușesc să stau mai mult de o oră, dar am stat suficient cât să-mi dau seama că vor veni mulți donatori (am văzut listele de programări care erau arhi-pline și am văzut că într-o oră au fost mai mulți donatori veniți fără programare). Felicitări colegilor care au pornit și continuat asta, am văzut apoi în timpul săptămânii mai multe campanii organizate în orașe din țară de diverse televiziuni, radiouri și alte entități, m-am bucurat să văd că fenomenul ia amploare și mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care nu ți se spune în ziua operației că aceasta ar putea fi amânată din lipsă de sânge. Știu exact cum e, eram pe un pat de spital, viața mea depindea de o operație destul de grea, iar seara a venit doctorul să mă încurajeze: Doamna Costea, hai că e bine, dacă avem sânge, vă operăm mâine!
Marți – Azi am participat la Facultatea de Sociologie și Asistență socială la evenimentul ”Vocea cetățenilor fără adăpost” organizat de Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), în parteneriat cu Asociația Carusel. Ei își propun ca interesele și nevoile persoanelor care trăiesc pe stradă să fie mai întâi inventariate, apoi mai bine reprezentate în spațiul public și pe agenda instituțiilor publice responsabile. Eu, chiar dacă știam povestea și din partea cealaltă, am vrut ca dincolo de eveniment, care a fost unul foarte bun, cumva si-au dat mana autoritățile cu oamenii străzii (care de data asta au fost pe scenă) și au aflat lucruri noi unii despre ceilalți și mai ales cum să se ajute reciproc, am vrut ziceam, să stau de vorbă de la egal la egal (pentru că am mai vorbit pe stradă sau în adăposturi cu oameni ai străzii, dar ei acolo te văd ca pe o autoritate) cu oamenii care locuiesc, la propriu, pe stradă. Nu voi avea niciodată certitudinea că-i înțeleg, dar cumva, dacă îi asculți fără să-i judeci, găsești puterea de a empatiza cu ei și chiar dacă tu ai proceda altfel, ei au dreptul de a proceda cum vor ei.
Dincolo de ce vedem cu toții pe stradă, sunt oameni care și-ar dori în primul rând să aibă acte. Acum e posibil să obțină CI provizorie, dar pe ea scrie ”lipsă locuință” și chiar și așa e ….provizorie. Dincolo de ce vedem pe stradă sunt oameni care țin enorm la bunurile lor, așa neimportante cum ni se par nouă, pentru ei înseamnă foarte mult, înseamnă uneori tot ce au. Și mai ales, dincolo de ce vedem cu toții pe stradă, sunt oameni.
Cei care au participat la eveniment, sunt oameni ai străzii care au participat la un proiect de documentare a felului în care trăiesc. Au avut la dispoziție o perioadă de timp în care să facă fotografii și să înregistreze o parte din viața lor. Un fel de daily vlog în imagini. Și uneori în cuvinte.
Vă las mai jos câteva imagini și cuvinte cu care s-au prezentat audienței.
- Sunt 6 luni de când particip la Carusel în Cișmigiu. Au tras de mine să participe la proiect. Au avut încredere că va ieși ceva bun din asta. Tare mult mi-a plăcut. Nu pot merge la adăpost, am probleme cu actele…
- Locuiesc de 7 luni în strada. A fost în închisoare unde eram tratat mai bine decât la adăpost. Are grija acum de un băiat care a fost electrocutat.
- Și noi suntem oameni. Merităm un bol cu mâncare, și niște acte. De 11 ani stau pe strada. Am fost la Craiova să-mi scot certificat și buletin. E super important pentru ei să-și poată face acte acolo unde stau, nu acolo de unde au venit.
- Ioniță Cristian (a fost singurul care a dorit să-i scriu numele) e pe stradă de 30 ani. Am 51 de ani. Am fost plecat în Spania pentru un trai mai bun. Dar acolo trebuie să știi limba. Trei ani am stat acolo. Am făcut în viața asta 27 ani închisoare, nu toată odată, ci din bucăți. Am un cazier de 3 foi A4 (nu știu câți din generația lui știu dimensiunile paginilor în termenii ăștia). Cine ne angajează pe noi? M-am eliberat ultima data acum 5 ani. Nu mai vreau să fac infracțiuni pentru că eu consider că am ieșit la pensie. Gata cu pușcăria! În Spania am fost martor la o crimă prin decapitare. Mi-a ajuns!
Miercuri – Mă obsedează murdăria de la nivelul străzilor. Atenție, nu vorbesc de deșeuri, de mizeria aruncată de oameni, acestea, de bine de rău, sunt strânse, măturate și uneori puse chiar de oameni direct în coșurile de gunoi. Eu zic de praful și mizeria de pe străzi și trotuare. Știu, am mai spus asta, dar nu-i suficient, o să întreb și în ședința viitoare care-i planul de spălare a străzilor în perioada asta în lipsa zăpezii și a temperaturilor scăzute.
Joi – Azi am avut o nouă ședință de CA la o școală din sector. Am discutat reîntregiri de norme ale cadrelor didactice din septembrie pentru a se stabili diriginții la clase din timp. Ca peste tot, se discută diverse probleme pe care le are școala nu numai cu elevii, care-s normale, ci si cu profesorii. Sunt clase în care nu se face română din cauza unei profesoare care e în concediu medical închipuit.
Vineri – Am primit convocator pentru următoarea ședință ordinară de CL, săptămâna viitoare, joi la ora 14:00. Avem 35 de proiecte pe ordinea de zi din care două propuse de noi. Unul dintr ele, privind organizarea Concursului de Creație ”Mihai Eminescu”, trimis de noi în 14 noiembrie anul trecut la primărie, a fost amânat până la momentul în care, daca se aprobă proiectul, prima ediție se va desfășura abia anul viitor, pentru că metodologia prevede ca de Ziua Culturii să fie deja festivitatea de premiere a câștigătorilor.
Cel de-al doilea proiect e despre majorarea burselor și, la fel, e la primărie din 22 noiembrie anul trecut. Mi se pare super tare că primarul, după ce a amânat două luni punerea pe OZ a proiectului inițiat de noi, a venit chiar el cu o propunere de majorare care depășește cuantumurile propuse de noi. Și a pus propunerea lui pe OZ înaintea proiectului nostru. Oricum, suntem extrem de bucuroși ca proiectul nostru a stimulat autoritățile și oricum ar fi elevilor urmează să li se majoreze bursele.
Sâmbătă – Azi am fost la serviciu (nu-mi amintesc să fi avut vreo sâmbătă liberă anul acesta). De data asta, pentru că Sorin nu avea nevoie neapărată de ajutorul meu la ce făcea el în atelier, după ce am terminat ce avem eu de făcut, am lucrat ceva pentru mine, am imaginat și transpus în realitate o bluză-hanorac-cămașă. Abia aștept să o îmbrac, deși aproape niciodată nu sunt mulțumită cu ce-mi iese când e vorba de mine, acum îmi place rezultatul. Mă rog, i-aș da un 6 din 10. După amiază am început să citesc proiectele pentru ședința viitoare. Pe unele le știu, că-s trimise de noi, vă ziceam. Altele, deși am mai citit în ele zilele trecute, tot mai e nevoie de studiu (avem bugetul pe 2023 în ședință).
Duminică – Aproape că îmi doresc să scriu la jurnalul ăsta până diseară, că imediat ce termin trebuie să mă întorc la ordinea de zi și la proiecte. Dar măcar o oră tot ies afară. A plouat dimineață și vreau să apuc să văd străzile măcar puțin spălate. V-am zis că mă macină treaba asta. Tata cu mama soacră discută în continuare. Au ajuns la obiceiurile de Dragobete, stimulați puțin și de nepoate care au venit să-i descoasă.
Mai avem de parcurs 91 săptămâni. Să fim bine!