Jurnal de consilier local – săptămâna 111

Am scris titlul jurnalului cu 111 și mi-am amintit de o prietenă care atunci când și-a înscris mașina și  a fost vorba de număr i-a spus soțului că ea e ok cu orice, doar să nu fie 666. Omul cred că a fost un pic pus în încurcătură de cerința asta, dar s-a descurcat. A ales 555.

Revenind la treburile noastre, pe de o parte încerc să intru în atmosfera sărbătorilor, pe de altă parte simt că mai e mult până acolo, pentru că avem de lucru extrem de mult (pe toate planurile) și parcă nu mă pot împărți în mai multe.

Luni – Azi am participat împreună cu colegii consilieri din București și Ilfov la o întâlnire cu câțiva parlamentari USR. Din cauza anilor de pandemie probabil, astfel de întâlniri au fost puține și cumva, acum, când îmi dau seama că fiecare sector are probleme care sunt de multe ori comune, ne-ar fi ajutat mult să ne/le cunoaștem, să lucrăm împreună la rezolvarea lor, fără să consumăm energiile separat. Sper ca măcar acum să ne legăm mai mult și să luăm exemplele de bune practici unii de la alții mai des.

 

Marți – Am citit mult în viața mea despre violența domestică, am și vorbit cu foarte multe victime și am înțeles că pentru a combate fenomenul acesta trebuie să umblăm la cauze (adică lucrat foarte mult cu agresorii). Dar oricât mi-aș dori să putem face asta în Romania, acum, mai ales de la nivelul local, e aproape imposibil. La nivelul Sectorului 3 cazurile de violență domestică raportate prin apel la 112 au înregistrat creșteri semnificative.  Față de 2020, au fost sesizate cu 60% mai multe apeluri în 2021, respectiv cu 94% mai multe apeluri în 2022. Colegului meu Lucian Judele, a trimis azi către primărie un proiect de HCL care privește sprijinirea victimelor violenței domestice. O sprijinire concretă, nu vrabia de pe gard. Un ajutor la plata chiriei care să poată contribui decisiv la ruperea cercului vicios în care se zbat femeile ce se confruntă cu violența domestică. Deocamdată proiectul nu a intrat pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare, așa cum nici proiectul nostru de creștere a burselor elevilor nu a intrat, deși avem pe OZ un proiect legat de burse inițiat de primar care bineînțeles nu majorează nicio bursă.

Miercuri – Săptămâna viitoare, joi, pe 15.12.2022 vom avea pe OZ a ședinței de CL și Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Obiectiv de utilitate publică ”Cartierul pentru Justiție”, anexe tehnice, parcaje auto, accesuri auto și pietonale, racordare la drumurile publice, drumuri auto și alei în incintă, rampe auto, pasarele pietonale/auto, zone de promenadă, fântâni arteziene, piațete, spații verzi, grădini, scuaruri, amenajare incintă, rețele interioare, pe un teren situate în Bulevardul Unirii nr. FN, Sector 3”. Proiectul a fost în dezbatere publică și în documentație scrie că au primit răspunsuri toți cei care au participat la dezbatere. Voi ce părere aveți? Eu recunosc că oamenii cu care am vorbit au fost cam 50% să se facă. Și nu, n-am vorbit cu oameni din sistemul de justiție.

Joi – Tot pe ordinea de zi a următoarei ședințe avem și ultima, sper, rectificare bugetară a anului 2022. De data asta se iau bani de la cultură, sănătate și asistență socială și se duc încă 5 milioane la poduri și borduri. Ceva de vis!

Vineri – A început montarea dispenserelor pentru absorbante în școlile și liceele din sector. Am primit asigurări că vor fi și alimentate în scurt timp și sper ca de anul viitor prezența lor în școli să devină normalitate nu doar la nivel de Sector 3, ci și în școlile din cele mai îndepărtate cătune din țară. Am eu o fixație cu asta și nu mă las până n-am s-o văd implementată. Din pilotarea proiectului în cele două unități de învățământ din sector (de care v-am tot spus) am văzut că dincolo de primele zile în care copiii au fost curioși și sceptici că alimentarea aparatelor va continua, au început ușor să considere prezența absorbantelor în toalete un fapt normal, un dat de care aveau nevoie, așa cum au nevoie de săpun de exemplu.

Sâmbătă – V-am spus că încerc să intru în atmosfera sărbătorilor, azi a fost despre cadouri pentru angajați, am început să strângem părți din ele, mai avem de adăugat chestii, dar încep să se contureze și deocamdată sunt mulțumită de ce va ieși. Asta a fost dimineață, după-amiază am continuat cu proiectele de pe OZ a ședinței viitoare. Mai avem atribuiri de contracte, revizuiri de devize, declanșări de proceduri de selecție administratori societăți, învățământ dual și un proiect pilot de instalare panouri foto voltaice pe 50 de blocuri deja reabilitate din sector, proiect finanțat din bugetul local 90% și 10% de asociațiile de proprietari, în condițiile in care asta se putea face prin PNNR, dar primarul nu vrea să îl controleze nimeni la felul în care pune în practică proiectele astea.

Duminică – Azi vreau să vă luați 10 minute să urmăriți filmulețul acesta în care copiii ne spun care sunt prioritățile lor în ceea ce privește capitala. Este întotdeauna o plăcere să vorbim cu ei, poate daca i-am și asculta mai mult ar fi mai bine pentru toată lumea. Mâine se va semna memorandumul de înțelegere între Primăria Capitalei și Reprezentanța UNICEF în România privind participarea la Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor.

Mai avem de parcurs 97 săptămâni. Să fim bine!

(Visited 6 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.