Jurnal de consilier local – săptămâna 100

Da. Am ajuns la săptămâna 100 și chiar dacă v-ați fi aștepta să fie ceva special cu ea, vă zic eu, de aici din mijlocul acțiunii, că nu-i momentul să facem bilanțuri. Cred că cel mai cinstit e să luăm săptămâna așa cum a fost. 

Luni – Aș vrea să vă zic două vorbe despre cum a fost la aniversarea ACS LifeGames București. Este vorba de un club sportiv de volei care în parteneriat public privat, au sărbătorit anul acesta 7 ani de activitate. Eu vă zic sincer că mă bucur mult să văd oameni implicați, atât din mediul privat cât și din cel public (cu accent pe directorii de școli), oameni care înțeleg că dincolo de orice câștiguri financiare, tipul de educație pe care o primesc copiii prin sport nu poate fi egalat de nicio tehnologie. A fost o aniversare frumoasă în care am văzut copii care s-au bucurat împreună cu antrenorii lor de o după- amiază minunată, au dansat, s-au jucat, s-au felicitat unii pe ceilalți și au promis că se vor ține de sport. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 100

Jurnal de consilier local – săptămâna 99

Am făcut o introducere foarte faină (după părerea mea) acestui jurnal, după care am șters-o și am hotărât să încep direct. Timp de citire – 7 minute.

Luni– Cum altfel să începi o săptămână dacă nu cu o ședință de comisie? Așa că n-am făcut notă discordantă și am participat la ședința Comisiei pentru cultură, culte, minorități, protecția copilului, protecție socială, muncă, sănătate și familie. Adevărul este că e mai lungă denumirea comisiei decât durata acestei ședințe în  care am avut de avizat un singur proiect, continuarea colaborării cu Fundația Real Madrid în cadrul căreia 50 de copii aflați în risc de abandon școlar, elevi la scolile Mexic și 55 vor putea participa la activitățile organizate sub egida fundației. Primăria, prin DGASPC S3, va pune la dispoziție terenurile de sport pe care se vor desfășura activitățile, va  asigura transportul copiilor la antrenamente, echipamentul sportiv și o gustare pentru ei la fiecare antrenament. Suma maximă cu care participă S3 anul acesta va fi 143.700 lei. Fundația Real Madrid pregătește antrenorii si supervizează implementarea proiectului, iar Asociația FDP- Protagoniști în educație este responsabilă de coordonarea activităților educative din cadrul școlilor (consiliere pentru părinți și elevi, activități extracuriculare și evenimente de socializare) și de managementul proiectului. Contribuția Asociației FDP, anul acesta, va fi de 362.132 lei.

Marți – Tot pentru ședința de Consiliu Local de joi, azi am avut la Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activităși economice și relația cu mediul de afaceri ședință. Aici, oricât de lungă vi s-ar părea denumirea comisiei, ședința a durat un pic mai mult. Am avut de avizat 14 proiecte. Ca de obicei, răspunsurile au fost pe ici pe colo, în unele situații evazive și în altele au lipsit cu desăvârșire. Eu nu înțeleg, dacă tu primar nu ai nimic de ascuns, dacă ne gândim că aceste proiecte chiar au nevoie să fie avizate și tu vrei să te asiguri că ele sunt corecte și aduc ceva bun comunității pentru care lucrezi, de ce nu pui la dispoziție toate datele, ca să fii tu în primul rând sigur că faci bine ce faci? Din cauza informărilor parțiale și a lipsei de analiză a feedback-ului ne trezim peste ani cu proiecte megalomanice care nu aduc nicio valoare adăugată vieții comunității.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 99

Jurnal de consilier local – săptămâna 98

Undeva departe un tată își îndeamnă fiul să lovească cu putere o minge. Un biciclist este deja la a patra tură de parc. Un pasionat de tehnologie ridică și urmărește în apropiere o dronă, iar eu mi-am pus pătura pe iarbă și încerc să-mi fac liniște în cap pentru 5 minute, înainte de a începe să scriu în jurnalul de săptămâna care se încheie azi.  

Luni – A început școala. Și dacă tot am trecut prin asta, aș vrea să vă spun că există în România norme care permit copiilor fără CNP (nu întrebați, ei există) să fie înscriși la școală. E simplu, e nevoie doar de prezenta unui adult care să dea o declarație pe proprie răspundere cu privire la numele și prenumele copilului, data și locul nașterii persoanei minore pentru care se solicită înscrierea, numele și prenumele părinților sau ai reprezentatului legal precum si domiciliul actual al copilului. Școala e obligată să-l înscrie și să-l primească pe copil la clasă, urmând ca unitatea de învățământ să informeze autoritățile, care vor emite certificatul de naștere pentru copil.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 98