Jurnal de consilier local – săptămâna 95

Mai avem 5 săptămâni și facem suta. Dacă putem fi siguri de ceva în viață, acel ceva e trecerea timpului. Se duce și se tot duce. Săptămâna ce se încheie azi a fost una de tranziție, așa am simțit-o eu, s-a cam terminat cu gândurile de vacanță și se simte grija începerii școlii pe ici pe colo.

Luni – Cinci ore am făcut pe drumul de la litoral spre casă. Cinci. Acum, sinceră să fiu, pe mine nu m-a deranjat. La drumurile lungi în mașină, atunci când nu conduc, eu citesc, învăț, mă uit pe geam, ascult muzică, scriu mail-uri, jurnale … Pot face asta și 12 ore, nu mă plâng.

Marți – Vă spuneam că începe freamăta noului an școlar, ei bine am avut săptămâna asta cinci ședințe de CA-uri la școlile unde fac parte din consiliu. Se aprobă transferuri, se trimit răspunsuri la tot felul de solicitări ale părinților, se repara ce mai e de reparat, se pregătesc clasele, se așteaptă copiii.

Miercuri – Mă gândesc serios (un pic cam târziu, dar știți cum e cu gânditul, prima dată e mai greu) să aplic pentru o finanțare nerambursabilă din fonduri UE. De ani de zile avem de gând să ne luăm o masă de croit performantă, o mașină de brodat și să îmbunătățim softul de producție. Multe chestii am reușit noi la firmă prin propriile forțe, dar nu chiar tot ce ne-am propus. Așa că mi-am pus în cap să văd dacă pot face asta fără consultant (la prima vedere nu pare așa greu) și am început să strâng documentele de care am nevoie. Vă spun imediat despre ce e vorba.

Joi – Gata, s-a dat startul programului de finanțare nerambursabila ”Femeia antreprenor”. Bugetul maxim al programului pentru anul 2022 este 157.624.000 lei, iar beneficiarele pot obține maxim 200.000 lei/societate. Eu mi-am găsit informațiile de care aveam nevoie cel mai bine structurate în articolul acesta. M-am regăsit în cerințe (să fii femeie, să deții minim 50% din părțile sociale ale unei firme active și să te angajezi că vei crea unul sau două locuri de muncă pentru următorii doi ani), am citit manualul și m-am hotărât să aplic. Nu să și obțin finanțarea, pentru că vor fi probabil în jur de 700 de câștigătoare, au aplicat până acum 8000 și eu nici măcar n-am trimis încă cererea. :)) Dar sunt genul de om pentru care e mai important să participi decât să câștigi, așa că luni, după ce mai primesc niște oferte, voi bloca și trimite cererea de finanțare pe care am completat-o singură de la 0. Aici voiam să ajung, să știți că nu e greu să aplici și dacă ai totul pregătit din timp (eu n-am avut) o poți face cu șanse reale de obținere a finanțării în primele ore de la deschiderea apelului. Fetelor, dacă vă încadrați în cerințe, încercați să depuneți anul acesta să vedeți cum este și anul viitor vom fi in primele 100. Apelul rămâne deschis 30 de zile, deci mai e timp. Succes!

Vineri – Dacă n-aș ține seama de ședințele de la școli, ar fi asta una din puținele săptămâni din mandatul ăsta, în care n-am avut nici ședință de CL, nici convocare, nici ședințe de alte comisii. Aproape că nu-mi venea să cred că am avut așa un respiro lung de o săptămână. Doar că, dacă ești consilier local, nu-i musai să ai ședințe ca să ai și treabă. Sunt atât de multe alte lucruri pe care poate uneori le punem pe planul doi, dar care trebuie și ele rezolvate. De exemplu, eu la fiecare ședință găsesc chestii prin proiectele care ne sunt prezentate pe care mi le notez și-mi zic: la asta trebuie să revin când voi avea mai mult timp. Cam ce ziceam la începutul jurnalului, știe cineva de unde putem lua timp?

Sâmbătă – E incredibil ce se întâmplă în IOR, zona retrocedată. Azi al treilea incendiu în zonă a mai distrus o parte din spațiul verde. Vă spun sincer că atunci când vezi natura a în poza de mai jos și știi că există oameni care pun foc intenționat doar pentru a distruge zona verde, pentru a reuși cândva să construiască acolo, îmi vine să plâng. Ceva e fundamental greșit în felul de a acționa al unor astfel de oameni, nu ai cum să faci așa orori și să speri că nu vei fi pedepsit. Pentru cei care nu știu toată istoria, aveți aici reportajul de la protv.

Duminică – Azi am ales să scriu jurnalul după-amiază, pentru a ieși dimineață cu bicicleta prin sector. M-am gândit eu că e mai răcoare dimineața. N-a fost. Plimbarea a inclus și Parcul Pantelimon, unde deși sunt zone în care se vede că a fost măturat și strânse deșeurile, există și locuri unde oamenii nu au strâns după ei și arată oribil. Din păcate nici eu n-am avut saci la mine să strâng unde era cazul, așa că am deschis aplicația și am făcut o solicitare către salubritate, cu poze, locație și tot ce trebuie, vă încurajez și pe voi să vă instalați aplicația  și să vă folosiți de ea când considerați că ceva nu e în regulă în jurul vostru în sector.

Am trecut și pe lângă viitorul Aqua Parc, nu mi se pare că lucrările au înaintat acolo, dar în ședinta trecuta de CL am primit asigurări că se lucrează la interior. Să vedem, termenul de finalizare a lucrurilor, începute in 2019 și autorizate în 2020, este decembrie 2022.

Mai avem de parcurs 113 săptămâni. Să fim bine!

(Visited 25 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.