Jurnal de consilier local – săptămâna 94

Adie vântul, dar soarele puternic m-ar arde de-a binelea dacă nu aș avea protecție, șapcă și nu aș încerca să scriu jurnalul ăsta de sub o umbrelă. Pe litoral. La noi. Am zis din prima asta ca să înțelegeți de ce jurnalul acesta va fi mai scurt.

Luni – Am avut ședință de buget, cu 18 proiecte de discutat. Majorări de capital social, mandate pentru contracte mai mai mari de 100.000 euro, containere pentru poliția locală, autoturisme și autoutilitare mutate între direcții si societăți, proiecte de reabilitări de blocuri prin PNRR care vor trebui susținute cel puțin o vreme de bugetul local și tot așa…  Din păcate la multe dintre întrebări nu a avut cine răspunde, ni se spune din ce în ce mai des ca s-a consemnat și vom primi răspuns. La cât de multe întrebări ce ramân consemnate avem, în curând nu li se va mai ține evidența.

Marți– au avut loc ședințele celorlalte comisii, aș fi vrut sa întru în ședința de juridic, avem dreptul în calitate de consilieri să participăm la ședințele comisiilor din care nu facem parte și să punem întrebări dacă președintele comisiei respective ne permite, dar n-am reușit. Avem, ca de obicei, o săptămână extrem de plina la serviciu și a fost nevoie de mine cu toată concentrarea acolo în timpul programului.

Miercuri – a avut loc ședința de Consiliu Local. Am stat cu pumnii strânși ca proiectul trimis de noi săptămâna trecută, cel cu creșterea retribuției pentru cadrele didactice de la școala de vară, să treacă. Din fericire, 20 de consilieri au înțeles că ceva era în neregulă cu felul în care erau retribuiți profesorii, mai puțin decât personalul auxiliar, așa că proiectul a trecut. Mulțumim!
Joi – Mă țin de ceva vreme să spun asta, în perioada 22 iulie – 18 septembrie au loc în Parcul Alexandru Ioan Cuza, pe aleea principală, la foișor, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, începând cu orele 20:30 concertele din seria „Stagiunii muzicale estivale”. Programul îl găsiți pe site-ul primăriei, de exemplu azi (duminică) va concerta Fanfara Angely’s, dirijor Marius Firca. 

 Vineri – voiam să vă zic ceva legat de antreprenorii care fac producție în România. Noi încercăm să angajam în perioada asta două croitorese. Am găsit una, vine deja la lucru și cu a doua suntem la faza de interviuri. Azi, una dintre fetele cu care am stat de vorbă ne-a spus ca ea nu și-ar dori să plece de la vechiul loc de muncă, că e acolo de 16 ani și colectivul, inclusiv patronii sunt niște oameni minunați, doar ca… în urmă cu câteva luni au avut de ales între a concedia aproape jumătate din oameni sau a-i păstra pe toți scăzând salariile. Toate. Cu câteva sute de lei, nu puțin. Oamenii au ales inițial să rămână, dar nu poți rezista mult timp cu salariul scăzut în perioada asta în care totul s-a scumpit. Și acum, oamenii pleacă. Sper că nu toți, dar pleacă. Scăderea salariilor putea veni doar dintr-o scădere a producției (comenzi mai puține) sau din creșterea prețului la materiile prime și regie nesusținută de o creștere a prețului final al produselor. Prețul ăsta final trebuie acceptat de client, iar pe piața confecțiilor textile, clienții sunteți dumneavoastră. Ați observat vreo creștere de prețuri la haine în magazine? Așa ziceam și eu. Evident, eu nu dau vina pe clienți, ar fi chiar culmea. Personal am niște principii de lucru atât cu angajații cât și cu furnizorii și clienții (noi nu lucrăm cu clienți finali decât foarte rar și atunci ei sunt persoane juridice) care au funcționat așa cum mi-am dorit până acum, dar cumva nu poate să nu-mi pară rău de oameni. Indiferent dacă pleacă sau rămân. E mult de discutat aici, dacă vreți vreodată să dezvoltam subiectul.

Sâmbătă – Am plecat dimineața din București și 3,5 ore și 5 accidente pe autostradă mai târziu, am ajuns la Mangalia. Rămânem 3 zile pe litoral, noi și toată România. Am găsit un hotel pe malul marii, care, așa cum zice poetul, ne-a dat, dar ne-a și luat. A fost o zi de plajă, apă, plajă, apă.

Duminică – Vreme excelenta pe litoral. 50 lei șezlongul și 300 baldachinul aici. Ieri am stat pe cearceaf ca să ne amintim de copilărie. Azi nu. Poate mâine. Nu credeți știrile, aici e soare și nici urma de nori sau furtuna. vă las o poză făcută fix acum, să vă convingeți.

Mai avem de parcurs 114 săptămâni. Să fim bine!

 

(Visited 50 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.