Adie vântul, dar soarele puternic m-ar arde de-a binelea dacă nu aș avea protecție, șapcă și nu aș încerca să scriu jurnalul ăsta de sub o umbrelă. Pe litoral. La noi. Am zis din prima asta ca să înțelegeți de ce jurnalul acesta va fi mai scurt.
Luni – Am avut ședință de buget, cu 18 proiecte de discutat. Majorări de capital social, mandate pentru contracte mai mai mari de 100.000 euro, containere pentru poliția locală, autoturisme și autoutilitare mutate între direcții si societăți, proiecte de reabilitări de blocuri prin PNRR care vor trebui susținute cel puțin o vreme de bugetul local și tot așa… Din păcate la multe dintre întrebări nu a avut cine răspunde, ni se spune din ce în ce mai des ca s-a consemnat și vom primi răspuns. La cât de multe întrebări ce ramân consemnate avem, în curând nu li se va mai ține evidența.
Marți– au avut loc ședințele celorlalte comisii, aș fi vrut sa întru în ședința de juridic, avem dreptul în calitate de consilieri să participăm la ședințele comisiilor din care nu facem parte și să punem întrebări dacă președintele comisiei respective ne permite, dar n-am reușit. Avem, ca de obicei, o săptămână extrem de plina la serviciu și a fost nevoie de mine cu toată concentrarea acolo în timpul programului.