Încep să scriu, dar vă spun sincer că nu prea mă pot concentra. Sunt, ca voi toți, siderată de ce se întâmplă și-mi doresc din toată inima ca Ucraina să reziste. Am încercat, fără să mă uit în agendă să-mi amintesc ce am făcut luni, cum era viața mea înaintea de începerea războiului în țara vecină. N-am reușit. Și totuși trebuie să scriu, e important să ne putem aminti. Poate nu azi, poate nu mâine, dar într-o zi vom avea nevoie de informația asta.
Luni: Am aflat din presă că Robert Negoiță, primarul în funcție al Sectorului 3, împreună cu alți nouă oameni, unii dintre ei aflați încă în funcție în primărie, sunt urmăriți penal într-un dosar de corupție legat de contractul de salubritate cu Rosal Group. Adresa de la DNA la care făcea referire presa era destinată Consiliului Local al Sectorului 3 căruia i se solicita răspuns până la data de 01.03. 2022 dacă se constituie parte civila în proces, pentru recuperarea prejudiciului uriaș calculat de procurori, peste jumătate de miliard de lei. Răspunsul trebuia însoțit de un HCL al consiliului local în care era consemnata decizia. La insistențele noastre, primăria a găsit adresa și ne-a invitat pentru a doua zi la o întâlnire pentru a stabili ce facem în continuare.
Marți: Printre toate ședințele de comisii deja programate, necesare avizării proiectelor pentru ședința de Consiliu local ce avea să aibă loc joi, am participat și la întâlnirea legată de constituirea ca parte civilă în procesul de care v-am zis mai sus. Partea buna a fost că am fost aproape toți consilierii de acord să propunem un HCL (pe care pana la urma l-au semnat doar colegii mei din USR și unul sau doi consilieri PNL) pe care sa-l aprobăm în ședința de joi. Partea rea e că am aflat atunci că adresa DNA era în primărie, la cabinetul primarului din 08.02.2022 și noi am aflat de ea din presă în 21.02.2022, cu doar 7 zile înainte de termenul limită pentru a înainta decizia noastră la DNA.
Miercuri: Am avut ședință și la Comisia de asistență socială, dar tema zilei au fost amendamentele la buget care urmau să fie propuse în ședință, colega mea Mihaela Văcaru a muncit extrem se mult la ele, pentru a echilibra sumele și a aloca cât mai corect posibil banii de care dispune autoritatea locală în anul 2022. Nu le-am hotărât peste noapte, au fost depuse amendamente necesare, sume ce neapărat trebuiau alocate pe linii bugetare specifice pentru a putea fi accesate.
Joi: Putin a invadat un stat independent recunoscut. A început războiul. O sa reiau aici parte din ce am publicat joi după ședință pe pagina mea.
Vineri: M-am uitat la televizor/facebook/twitter/wp toată ziua îngrozită. A venit și alt convocator de ședință pentru săptămâna următoare, cu proiecte aduse la vot pentru a 10 oară (am pierdut numărătoarea). Am plâns când pe grupurile de ajutor, o colegă din diaspora, din Ucraina mai exact, ne-a scris: băiatul meu de 22 de ani, tânăr programator, a plecat astăzi la război.
Sâmbătă: O prietenă m-a rugat să o ajut cu un transport de donații către Ucraina la un centru de colectare din apropierea Gării de Nord. M-am gândit ce pot trimite și eu, iar sacii de dormit pe care îi folosisem foarte puțin, mi s-au părut cea mai bună variantă. I-am spălat urgent și i-am pregătit pentru cineva care va avea mai multă nevoie de ei. Am adăugat și ceva haine noi de iarnă pentru adolescenți și am mers cu Corina (care avea și ea o mulțime de donații) și cu una din fetele mele, Sonia , să le ducem. În timp ce eu și Corina eram ocupate la centru să predăm lucrurile și să le etichetăm/sortăm pe categorii, Sonia a început să vorbească în apropierea noastră cu cineva în engleză. Nu mi s-a părut nimic ciudat, dar când a venit la noi și ne-a spus că băiatul (un adolescent pe care inițial l-am crezut fată), împreună cu însoțitoarele lui (două bunicuțe de peste 70 de ani) veneau din Ucraina și căutau un hotel la care aveau rezervare, a început să-mi bată inima tare de tot. Efectele războiului erau aici lângă noi și în ochii lor se vedea, printre lacrimi, speranța că au ajuns unde trebuie. Bătrânele nu vorbeau decât ucrainiană, dar nepotul știa engleză și cu ajutorul personalului de la centru care a sărit imediat în ajutor au plecat în câteva minute spre hotel. Au refuzat să meargă la oamenii care s-au oferit să-i cazeze (se vedea că sunt oarecum speriați de propunere), dar le-am propus să ia contactul de la centru și zilele viitoare să revină dacă au nevoie de orice fel de ajutor. Nu am aflat dacă voiau să plece mai departe (majoritatea celor care au venit, vor să plece mai departe în Europa sau chiar pe alte continente). Au fost extrem de bucuroși că au cum să ia cartele SIM cu internet și cineva îi va ajuta să ajungă la hotel și au acum un contact clar de ajutor pentru ce vor face în continuare.
Mai avem de parcurs 138 de săptămâni. Să fim bine!