Săptămâna asta a început cu demisia lui Dacian Cioloș din rolul de președinte USR PLUS. Nu o să comentez prea mult asta, personal cred că a făcut-o pentru ca următoarea generație de lideri să aibă timp să-și arate capacitățile până la alegeri. Vom vedea dacă a fost sau nu un pas de strategie, dați-mi voie ca până la proba contrarie să cred asta. Între timp îl noi în Consiliu Local se dezbat probleme importante pentru sector, se fac și se desfac coaliții, nimic nu-i nou și noi sunt toate.
Luni – A fost ședință de Consiliu Local pentru numirea de administrator special pentru perioada de insolvență la Administrare Străzi și numirea administratorilor la Algorithm Rezidential și Administrare Active, două dintre cele mai mari societăți ale primăriei S3. Numirea administratorilor în Consiliile de Administrație ne-a fost propusă pentru a fi făcută conform rezultatelor viciate ale unui concurs desfășurat în bătaie de joc. Vă spun sincer că eu am avut încredere în felul în care se desfășoară concursurile pentru ocuparea funcțiilor, atât în administrația publică, cât și la întreprinderile de stat. Da, am auzit și eu de concursuri măsluite, de oameni care aflau înainte probele de concurs, dar de aici și până la o formalitate de concurs, unde calendarul legal nu e respectat, comisiile de evaluare sunt total incompetente iar probele sunt în așa fel făcute încât un copil mai dezghețat de clasa a XII-a ia lejer maxim de puncte, fără nicio pregătire prealabilă am crezut că nu-i loc. Mi-am schimbat acum perspectiva asupra organizării acestor concursuri, care în anul 2022 publică anunțurile de desfășurare în două ziare. Cine mai cumpără azi ziarul dacă își caută de lucru?
Marți – Pentru că ieri, deși au votat împotriva numirilor la Administrare Active, consilierii PNL-PSD-PRO2020 au ales administratorii și președintele la Algorithm Residențial, ignorând toate neregulile din procedură, azi, marți 08.02.2022, la 10.50 am primit o nouă convocare de îndată pentru ședință de CL tot azi de la ora 16.30. Am avut pe ordinea de zi decizia de numire administratori provizorii la Administrare Active, unde înțelegerea celor 3 partide de ieri a atins cote și mai înalte și un PSD-ist (care n-a condus decât propria firmă cu rezultate mai mult decât îndoielnice) a fost numit președinte la o societate cu capital social de sute de milioane și sute de angajați.