fără toane

În timpul săptămânii mă gândesc rar ce voi trece aici în jurnal la sfârșitul ei. La început nu mă gândeam deloc, dar acum o fac uneori, pentru că după 56 de săptămâni am impresia că lucrurile se repetă și nu mai văd nimic interesant în a vă spune, iar și iar, despre comisii si ședințe. Hai să vedem ce iese de data asta.

Luni– Știți momentul acela în care, copil fiind, visezi că-ți scoți la tablă profesorul și îi pui tu întrebări, să vadă și el cum este? Pentru mine ocazia asta a venit. Cum vă spuneam săptămânile trecute, în calitate de consilieri facem și noi parte din comisiile de interviu ale directorilor de unități de învățământ. Și-am fost la scoală iar după multă, multă vreme. Am glumit, desigur cu scosul la tablă al profesorului, concursul se desfășoară după o metodologie strictă, e înregistrat și întrebările pe care le poți adresa sunt strict legate de probele de concurs și nu-s mai multe, e doar una.

Azi am fost în comisia de evaluare a directorului și a directorului adjunct de la Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu. Pentru funcția de director era înscris cineva care nu s-a prezentat, am înțeles că persoana în cauză se înscrisese la peste 90 de unități de învățământ, deci fizic nu avea cum ajunge la toate interviurile, așa că am avut candidat doar pentru director adjunct. Înainte de interviurile acestea, candidații au susținut proba scrisă, iar dacă la proba scrisă iei mai puțin de nota 7, ai picat, nu mai susții interviul. Așa că directorii aflați în funcție pe locurile respective, care nu au luat proba scrisă  a examenului , s-au simțit grav amenințați de concurența asta neașteptată. Dar aici n-a fost cazul, candidatul la funcția de director nu a venit așa că la Hurmuzescu am avut candidat doar pentru director adjunct, o doamnă super bine pregătită, mi-a plăcut mult, dacă era după mine îi dădeam postul de director plin. Dragomir Hurmuzescu este un liceu de aici de pe Șoseaua Industriilor, are multe clase de învățământ dual și e datoria cadrelor didactice să empatizeze cât mai mult cu copiii, altfel n-au nicio șansă șă-i ajute.

Marți – Din nou comisie (și-am zis că nu vă umplu de comisii în jurnalul ăsta), de data asta interviu pentru director la Școala Gimnazială nr. 67, tot o școală din Cartierul 23, cu un singur candidat, actuala doamnă directoare. A venit super stăpână pe situație (e în scoală de 31 de ani), a prezentat strategia de dezvoltare a unității de învățământ și a pus cât a putut de mult accentul pe dezavantajele școlii, ne-a certat (de primării zic) că nu terminăm odată sala de sport care-i șantier în curtea școlii de ani buni, iar copiii fac orele de sport pe holuri, dar s-a blocat la proba digitală, unde laptopul din clasă n-a vrut și pace să o lase să trimită e-mail. Până la urmă s-a rezolvat, notele ei n-au fost cele mai bune, dar au fost de trecere. Și la proba de interviu candidatul este notat, dar azi eu i-aș fi scăzut puncte și președintei comisiei de evaluare care a avut grijă să-și pună tocuri, dar a uitat să citească metodologia. În fine, per total, mie mi s-a părut că suntem departe de a fi capabili să organizăm și să susținem un concurs ca la carte.

Miercuri – Gata cu comisiile, nu mai zic nimic de ele, ne întoarcem la problemele din sector și azi au avut loc probele finale la parcarea Decebal, totul a mers bine, săptămâna asta (joi adică)  au fost trecute testele ISU, înțeleg că săptămâna viitoare va fi inaugurarea oficială, parcarea nu are încă un regulament aprobat, dar hei, cum ar spune domnul primar: ăla se face, doamna  consilier! Așadar vom avea parcare de 717 locuri care ne-a costat cca. 125 milioane de lei. Sper că a fost făcută cu folos și se va elibera de mașini toată zona Decebal din față și din spate.

Joi – Joi am aflat că directoarea de Administrare Străzi S3, firma care construiește Aqua Parcul din Pantelimon și vrea să facă și bâlciul tot acolo în parc a cerut Consiliului de Administrație intrarea firmei în insolvență simplificată, adică în faliment. Am avut un moment de: ce naiba se petrece?! Una e insolvența, unde ai posibilitatea să intri în reorganizare judiciară și  încerci să-ți plătești datoriile și de unde îți poți reveni și alta e insolvența simplificată, adică falimentul. Proiectul prin care ni se propune aprobarea acestei cereri va fi dezbătut în ședința viitoare, deci vom avea curând un răspuns la ce e în mintea acestor oameni care azi își propun proiecte de milioane și mâine intră în faliment.

Vineri –  Nu puteam să termin săptămâna fără să apară și cuvântul ședință. Am primit convocarea pentru o nouă ședință ordinară de CL, e joia viitoare de la 13:00. Nu a contat, deși am solicitat să se țină cont, faptul că unii colegi sunt încă în comisiile de evaluare a directorilor și de acolo nu pot lipsi. Vom avea sau nu cvorum? Vom vedea. Dar asta e problema cea mai mică, avem pe ordinea de zi proiecte care mai de care, de la reluarea pasajului de la Unirii și prelungirea perioadei de grație pentru reabilitări, desemnări de administratori provizorii în societățile primăriei, închirierea gratuită a unei mari părți din Hala Laminorul unei societăți înființate luna trecută, vânzarea unei hale de 30700 mp care la ora asta e plină de gunoi pe care nimeni nu știe cine l-a adus acolo. Și am spicuit așa, câteva proiecte, nici n-am adus vorba de mărirea salariilor personalului din primărie. Aveți aici ordinea de zi, dacă vreți să aprofundați vreun proiect doar spuneți.

Sâmbătă – Deși la noi la firmă fetele au vrut să vină la serviciu, eu nu m-am dus. Am ajuns în punctul în care mă doare capul în fiecare seară și simt că am nevoie de odihnă. Ieri am fost la plimbare, prin sector. Când intru în vorbă cu oamenii nu le spun întotdeauna că sunt consilier local. Întreb așa, de ce sunt scoase tomberoanele de reciclabil azi, sâmbăta, la porți? La noi pe stradă se ridică joia. Aflu că două străzi mai departe sunt alte zile de ridicat gunoiul. Un om îngrijește o grădină de bloc. Îi spun că vreau să îl ajut și nu înțelege de ce, că doar nu stau pe acolo. La o intrare de metrou doi puști se ceartă și aproape se împing. Mă bag între ei și aflu că sunt frați. Zâmbesc. Mă gândesc la fetele mele care pleacă mereu prietene de acasă și nu mai departe de stația de autobuz se ceartă. Fix așa făceam și eu cu fratele meu pe vremuri. E cald și bine chiar dacă e sfârșit de noiembrie.

Duminică – Azi vreau din nou să ies din casă, deși proiectele alea 34 de pe OZ nu se citesc singure. Fac un pact cu mine că le citesc pe seară. Și mâine și marți și miercuri. Azi plănuiesc să merg în parc și vă las cu un filmuleț din IOR făcut de practicanții de calisthenics. Mai țineți minte cum nu era nimeni în parcul cu bâlci din Tei? Aici nu-i așa. Au mare succes echipamentele, le vom propune și în alte zone. Felicitări lui Eugen și colegilor care au împins pur și simplu proiectul ăsta.

Mai avem de parcurs 152 de săptămâni. Să fim bine!