Noroc cu toamna asta frumoasă că altfel nu știu ce făceam. Mă încearcă un sentiment de luptă în van, de mers în buclă cu din ce în ce mai multe obstacole. Suntem în război cu primarul. Un război pe care l-a pornit aruncând cu minciuni (e expert aici) și atacând oamenii pe care nu știe de unde să-i apuce și cum să-i doboare.
Luni – Am început săptămâna cu energie, chiar dacă luni e ziua pe care aș fi vrut-o liberă de la Dumnezeu. Aflăm că Lucian Judele nu mai are atribuții privind vaccinarea și nu înțelegem de ce a făcu primarul asta, după luni de zile în care au fost deschise centre de vaccinare în sector, poate pentru că acum se dau vouchere și nu vrea să creadă lumea că le dă viceprimarul și nu el. Tot luni reușesc să mă văd cu colegii mei să filmăm câteva minute de concluzii legate de ședința trecută de consiliu.
Marți – pentru că unul din subiectele arzătoare cu care ne confruntăm în consiliu e amenajarea parcului Pantelimon cu echipamente vechi de bâlci, am fost în parcul de agrement Tei din Sectorul 2, să văd cum se bucură cetățenii din zonă de tiribombele lor, aduse acolo de primărie acum 5 ani cu scopul de a distra populația. Unde mai pui că ale lor au fost noi la vremea instalării. Cred că nu mai trebuie să spun că parcul e pustiu, că echipamentele mari sunt în revizie de 6 luni și cele mici, pentru care intrarea costa 5-10 lei sunt deschise, dar goale. Nu-i nimeni. Am vorbit cu cineva de la pază și mi-a spus că nici în weekend nu e lume, că vin oameni, dar extrem de puțini (parcul e lângă un cartier de blocuri, ar trebui să fie puzderie de copii și tineri care să se dea în lanțuri dacă ar fi la mare căutare), iar cel mai aglomerat a fost de 1 iunie când pentru a atrage lume, intrarea a fost gratis la toate ”atracțiile”. dar nici măcar atunci n-a fost plin.