Jurnal de consilier local – săptămâna 49

Săptămâna 49 mă duce cu gândul la faptul că anul are 52 de săptămâni și mai avem puțin până la a încheia primul an de mandat. A trecut repede, a trecut greu, n-aș putea să zic cu precizie acum, dar un singur lucru e sigur, a trecut. O să spun sincer, că deși numerotez eu așa jurnalele pentru a ajuta la cursivitate, nu m-am gândit la mandatul acesta în termeni de ani distincți.

În fine, anul nu s-a încheiat încă, am depus jurământul pe 23 octombrie 2020, deci practic vorbim atunci despre bilanț, deocamdată avem săptămâna care se încheie azi:

Luni – Am fost, împreună cu câțiva colegi consilieri, să vedem cum arată acum Parcul Pantelimon și dacă tot am ajuns acolo, am intrat să vedem și Aqua Parcul, despre care atunci când am intrat știam că va fi gata la sfârșitul lui decembrie 2021, iar  după ce am ieșit am înțeles că nu e sigur că-l vom vedea în folosință în mandatul asta. 🙁 Modificările de proiect au fost de-a lungul timpului atât de mari, încât fără o expertiză tehnică extrem de bine făcută, clădirea nu va putea fi dată în folosință.

Marți – De azi au început ședințele din comisii. Joi urmează ședința de Consiliu Local așa că suntem pe citit și analizat proiecte. Am avut de avizat în comisia de asistență socială două proiecte, unul care reglementează ajutorul pentru grădiniță acordat familiilor cu venituri mai mici de 1000 lei pe membru de familie, ajutor ce va fi de acum virat direct grădiniței și nu către părinți, cum era stipulat până acum. În felul acesta este asigurată plata grădiniței pentru acești copiii, indiferent de prioritățile părinților în cheltuirea veniturilor. Al doilea proiect este legat de continuarea implementării în perioada anului școlar 2021- 2022 a Proiectului „Fundația Real Madrid Școala Socială de Fotbal București”. Din cauze lesne de înțeles, anul trecut proiectul s-a desfășurat mai mult online, așa că primăria nu a cheltuit banii alocați, dar ne propunem ca anul acesta să desfășurăm proiectul, așa ca vom aloca 66.155 lei pentru a ne putea onora partea noastră de contribuție la buna desfășurare a proiectului. În proiect, copii provenind din familii cu venituri mici, de la Școală 67, 55 și Mexic, vor avea posibilitatea să participe la antrenamente de fotbal și dans.

Miercuri – Din nou două comisii, una de învățământ și pe seară una grea, de buget. Am avut de avizat la buget 11 proiecte, printre ele modificări de indicatori economici și rectificări de bugete. La învățământ am avut organigrama Direcției de salubritate, trimisă de mai multe ori înapoi până acum și la comisia de buget modificări de salarii tot la salubritate, tot așa, venite la aprobat, cu ceva modificări față de altă dată. Le-am aprobat pe ambele cu amendamente, pentru că de modificări era nevoie, nu neapărat în felul în care ne-au fost prezentate. Dar să sperăm că ceva în bine se va schimba și pentru sector și pentru muncitorii de la salubritate.

Joi – Azi a fost ședința de consiliu, 26 de proiecte pe ordinea de zi și două puncte suplimentare. Ședința a durat aproape 6 ore și a avut de la PUD-uri revenite pentru a nu știu câta oară și respinse din nou, proiecte de învățământ dual și inițieri de proceduri de selecție, organigrame si modificări de salarii, până la rectificări de bugete și amânări la plată pentru asociațiile de proprietari care ar trebui să înceapă să-și plătească partea de contribuție la reabilitările de blocuri (nu le-am amânat, ne propunem să amânăm doar ce e vulnerabil, nu pe toată lumea).

Au fost și cetățeni care au luat cuvântul, e de neînțeles cum merg lucrurile în sector până și legat de sălile de sport și folosirea lor discreționară. Trebuie neapărat să găsim o soluție la felul în care se acționează pe partea asta, dar sincer nu-mi dau seama cum putem face asta rapid, mai ales ca primăria trimite către școală, școala către inspectorat și inspectoratul către primărie.

Vineri – O sa vorbesc aici despre toate ședințele de Consilii de administrație  din școli la care am participat și săptămâna asta, deși subiectele au fost multiple, evident problema care a revenit iar și iar, a fost intrarea în online a unor clase, datorită cazurilor de covid. Au fost peste 14 clase din 4 școli care au intrat în online săptămâna asta. Dar trecem noi și peste asta.

Sâmbătă – A fost petrecere. Fetele mele au împlinit azi 22 de ani și s-au sărbătorit cu albume de muzică pe care o adoră și câțiva prieteni. Nu toți și nu mult. Dacă e să plâng ceva tare de tot în pandemia asta, este cum i-a afectat asta pe copii. Și îi includ aici și pe ai mei, penru că mi se pare că au pierdut anii ăia frumoși de la 20 la 22. Știți voi ce zic.

Tot azi am fost să văd daca vin oamenii în centrele de vaccinare. Așa era ieri la 16:00 la Centrul de Vaccinare din Parke Lake. Știu și personal oameni care s-au vaccinat săptămâna asta. Cam târziu, dar hei, cine sunt eu să judec.

 

Duminică – Mi-am propus să fie o zi de odihnă. Nu știu cât de bine îmi va ieși, am o casă de readus la lumină după petrecerea de ieri, dar vă spun, un podcast în căști și aspiratorul în mână e uneori tot ce am nevoie. 🙂

Azi se încheie și Congresul USR PLUS, care s-a desfășurat pe parcursul a două zile și la sfârșitul căruia vom avea conducere națională completă, și ne vom putea apoi concentra pe lucruri care să conteze pentru România și români. 🙂 Felicitări tuturor și înțelepciune în decizii le doresc!

Mai avem de parcurs 159 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 169 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.