Jurnal de consilier local – săptămâna 40

Mi-a trecut prin cap să sar peste jurnal săptămâna asta, dar așa cum a venit a și plecat gândul ăsta, așa ca avem jurnal deși îl scriu dintr-o zonă cu foarte puțin net, dar sper să țină cu mine și să reușesc să-l public la timp. Și oricum, asta ar fi însemnat să fie dublu săptămâna viitoare, așa că tot nu scăpați. 😀

Luni – Am aflat că proiectul cu deschiderea curților de școli a intrat în dezbatere publică și tare m-am bucurat, pentru că regulamentul poate și trebuie să fie îmbunătățit, așa că vă rog, dacă n-ați făcut-o deja. Puteți citi proiectul aici https://bit.ly/3BGpXvD și trimite ideile voastre până în 05.08.2021 la adresa de mail consiliu@primarie3.ro sau direct la sediul primăriei.

Tot luni am început să primim răspunsuri la întrebările puse în legătură cu proiectele de pe ordinea de zi. Și-am luat-o de la capăt cu cititul și studiatul documentelor.

Marți – Am avut ședințe în comisii la buget și învățământ. Am primit și un proiect pe ultima sută de metri care a trebuit discutat în ambele comisii. Pe vremea pandemiei, unii agenți economici (mai ales în alimentație publică) nu și-au mai putut îndeplini angajamentele luate legate de susținerea financiară a elevilor de la învățământul dual și am votat acordarea de burse profesionale copiilor aflați în timpul anilor de studii la învățământ dual.

Miercuri – A fost un haos de ședință. O nebunie, în care știam ca sunt lucruri grele de votat, dar nici chiar atât de grele. Lăsând la o parte rectificarea bugetară, bugetele societăților  și solicitările către CGMB de a ne lăsa să facem chestii pentru oameni în sector, dar nu oricum, ci cu planuri și profesioniști, lăsând la o parte asta, zic, a fost haos.
O să vă spun mai pe larg cum stau lucrurile, ca să se înțeleagă clar. În data de 7 august 2021 expira mandatele Consiliilor de administrație în doua societăți ale primăriei, doua dintre cele mai importante, Administrare Active și Algorithm Residential. Cum în ședința trecută am hotărât că nu se mai prelungesc automat contractele vechi pe baza unei solicitări și a unui raport favorabil, trebuia acum să numim interimari până la finalizarea concursurilor pentru aceste posturi. La aceste posturi interimare, precum și la concursul pentru posturile definitive, au, desigur, dreptul de a participa și foștii membri din consiliile de administrație. Cu șanse foarte mari de câștig aș spune, pentru că ei au deja informații din interior.
Ce am făcut noi? Am propus niște oameni competenți. Poate am greșit ca nu i-am prezentat din timp, nu i-am invitat în ședință și nici nu i-am pus din timp să-și scrie cv-ul în limba româna că așa se face la stat. Asta e, nu avem experiență cu lucrul la stat. Ok, am greșit. Dar în niciun caz nu i-am nominalizat doar să fie. Chiar dacă e doar un mandat de o luna, doua, trei, am venit cu niște oameni pentru care multe companii private s-ar bate să-i aibă. Spun din nou, nu am știut să-i prezentăm, nu am avut timp suficient de data asta, dar învățăm din greșeli și cu siguranță vom reuși să ducem oameni competenți în companiile care vor rămâne și să ducem oameni la fel de competenți (poate chiar mai mult) în companiile care nu vor rămâne. Pentru că nu e ușor să închizi o companie fără să ai pierderi mai mari decât ai deja.

Ce s-a întâmplat, în ședința care a durat aproape 6, ore este că n-am reușit să ne convingem colegii consilieri să ne susțină propunerile și în consecință, am fost nevoiți să picăm ambele proiecte de numire la aceste două companii. PSD și PMP au fost foarte vocali pentru că le zburau posturile de sub fund, știau ce îi așteaptă și s-au mobilizat exemplar. Au profitat de faptul că nu toți consilierii noștri au putut vota, de faptul că formularele de vot secret au permis mai multe bife, haos, va spun. Așa că la votul final, public, le-am picat noi cu bună știință. Asta a fost.

Ce vreau să rețină toată lumea este un singur lucru, USRPLUS nu va nominaliza și nu va susține oameni incompetenți pentru nicio funcție. Cu atât mai puțin aici în Sectorul 3, la noi acasă. În mod curent se fac selecții interne și externe pentru diferite poziții pentru care trebuie numiți oameni în interimate. Iar toată lumea e invitată la concursurile de selecție publice pentru posturile din administrație sau din companii. Și cei mai buni să câștige. Doar așa vom scăpa administrația de pile, cunoștințe și relații. Și da, nu suntem cei mai buni la comunicare. Dar învățăm.

Joi – O ședință scurtă de CA la o școală cu discuții despre transferuri, clase prea pline, învățători stresați și părinți cu așteptări. Am atât de multe așteptări de la ministerul educației, aș vrea să văd o reformă adevărată a învățământului, adaptarea lui la secolul asta… După amiază am avut o întâlnire cu conducerea unei societăți și apoi am participat alături de colegii din comisia pentru societățile primăriei la o ședință cu primarul în care am discutat despre stadiul analizei societăților și direcțiile de urmat. Am terminat pe lumină.

Vineri – Am plecat din București pentru câteva zile. Nu mai vreau să aud de Sector 3 o vreme. N-o să-mi iasă, că nu e după mine, dar măcar am vrut să mă aud zicând asta. Glumesc!

Între timp, colegi din comisia pentru bugetare participativă au publicat lista proiectelor după analiza eligibilității, așa că avem cu toții timp să citim propunerile și să ne facem cont pe platformă pentru a ne putea vota proiectele favorite după data de 8 august 2021 până la sfârșitul lunii. Și avem așa:

1. Lista Provizorie cu proiecte eligibile – bit.do/28-BPS3-2021-Aprobate-pdf
1.1. Lista provizorie cu proiectele eligibile propuse spre comasare – bit.do/6-BPS3-2021-Comasate-pdf
2. Lista proiectelor respinse – bit.do/21-BPS3-2021-Respinse-pdf

Sâmbătă – Vacanță cu ceva peripeții. Nimic grav, doar că îmi trebuie alt mobil. În rest apă, soare, Jocuri Olimpice. Și da, am început să-mi caut deja telefon nou. Sau vechi.

Duminica – M-am trezit dimineață devreme. E semi/vacanță. Scriu jurnalul, ma uit pe proiectele de la bugetare participativă și mă gândesc la ședința de mâine. Dap, mâine avem ședință de Consiliu Local.

Mai avem de parcurs 168 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 114 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.