Jurnal de consilier local – săptămâna 33

Pe scurt săptămâna asta că am acum o duminică (și o luni) de foc, dar chiar și așa, nu merită să rămânem fără jurnal.

Luni – Am continuat cu citit regulamente de centre și apartamente (35 am avut de analizat) și am avut o întâlnire cu personalul de la DGASPC Sector 3 pentru a ne răspunde la câteva întrebări legate de HCL-urile pe care le avem pe ordinea de zi pentru ședința de joi, care pe lângă cele 35 cu regulamente, au mai inclus 8 HCL legate de costuri, unul de salariile personalului și unul de continuare a unui proiect mai vechi cu asociația Help Autism.

Marți– au avut loc ședințele de comisii, buget, juridic și asistență socială. Datorită faptului că am mai lămurit din întrebări în întâlnirea de luni, ședințele au durat doar câteva ore. Vreo trei.

Miercuri – Am avut ședință la comisia de învățământ și apoi am mers fizic la o întâlnire cu cei de la DADP Sector 3, pentru a discuta proiectele propuse de noi pentru care am alocat bani în bugetul de anul acesta, adică pista de alergare care să înlocuiască pista de biciclete din IOR, montarea în parcuri sau în alte locuri care se pretează a aparatelor de sport de tip calisthenics, global tap (cișmele deștepte care filtrează apa și de unde îți poți reumple sticla reutilizabilă sau poți, pur și simplu, să bei apa direct), parcări acoperite pentru  biciclete și altele. Evident am discutat și despre borduri, dar fără prea mare succes, aici e clar că suntem pe scenarii diferite.

Joi – A fost ședința de consiliu local pe care o puteți urmări live de fiecare dată. După ședință am avut o discuție cu primarul legată de Hala Laminor și ce facem mai departe cu ea. Mâine vom avea o întâlnire la hala cu primarul și niște potențiali investitori. Până una alta trebuie să vedem cum si cu cine continuăm finalizarea lucrărilor acolo, pentru că auzim că-i totul aproape gata, dar scriptic nu e chiar așa.

Vineri – Au fost câteva întruniri de consilii de administrație la școli, dar în rest a fost cea mai ușoară zi din săptămână, din punct de vedere al consilierului. Că am avut alte multe chestii de făcut, de asta puteți fi siguri. Pentru că am ajuns aproape de weekend, vă reamintesc că începând cu 15 iunie, puteți depune proiecte în cadrul bugetării participative. Colegii noștri împreună cu personalul primăriei pun la punct platforma. Și chiar daca nu aveți proiecte, trebuie să vă faceți cont și să votați proiectele care vă plac din ce au depus ceilalți (după ce se închide perioada de depunere și proiectele trec de eligibilitate). O să vă tot spun despre asta, e important să se facă și punctual ce-și doresc cetățenii.

Sâmbătă – am lucrat exclusiv pentru alegerile interne care au loc azi și mâine la USR PLUS Sector 3. Buletine de vot, registru electoral, mărunțișuri, comisie, etc.

Duminică – Secția de vot a fost deschisă. Mulțumim colegilor de la Sectorul 2 pentru că ne-au pus la dispoziție sediul lor! Dacă ești membru USR PLUS Sector 3 știi că azi și mâine avem alegeri pentru conducerea filialei și delegații la Congres și Conferința municipală, așa că te așteptăm la vot!

Mai avem de parcurs 175 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 100 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.