Chiar dacă vara nu se dă venită, noi am sărbătorit copiii săptămâna asta și am scos toate hainele de vară în față în șifoniere. Personal am călcat tricouri și rochii cum n-am mai făcut-o de mult, dar gata cu small talking-ul și să vedem ce-am făcut:
Luni- Am primit de la DGASPC 43 de proiecte despre costurile și regulamentele centrelor si apartamentelor sociale pe care le avem în administrare. Am început să studiez din ele. Am avut spor, am trecut prin 6. 🙂
Marți – A fost ziua copiilor, am fost invitați la Liceul Dante Alighieri pentru a petrece câteva ore alături de copii. După atâtea discuții despre elevi și profesori avute online în consiliile de administrație, m-am bucurat să intru fizic într-o școală plină cu copii. Mi-am retrezit niște amintiri faine legate de plimbările prin curtea școlii alături de prieteni și colegi, și m-am bucurat să găsesc o școală dotată decent, cu cantină și bazin de înot, ba chiar am găsit în curtea școlii o mini-seră îngrijită foarte bine de copii și profesori. Am vorbit cu copiii, i-am văzut gătind, desenând, exersându-și abilitățile în jocuri de îndemânare, dansând și în general bucurându-se de ziua asta împreună unii cu alții. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că nimeni nu s-a sinchisit de prezența noastră (la copiii mă refer, că profesorii păreau cumva scoși din zona de confort) și toate activitățile s-au desfășurat firesc. Nici n-am băgat de seamă că a fost o zi ploioasă.
Miercuri – am avut ședință de buget. A fost destul de scurtă (cumva normal după atât de multe discuții) și am continuat cu o discuție cu primarul legată de trei dintre societățile primăriei și felul în care vom continua (sau nu) activitatea legată de ele. În general nu au fost argumente care să ne schimbe părerea pe care ne-am conturat-o în privința lor. Urmează și alte întâlniri cu societățile, și chiar dacă legal sunt de urmat pași pentru a urma o direcție corectă cu aceste societăți, este important să avem cât mai clară direcția în care vom merge cu ele.
Joi – A avut loc ședința de Consiliu Local în care am votat bugetul Sectorului 3 pentru anul 2021. Varianta de buget pusă pe ordinea de zi de către primărie a fost cea discutată și modificată împreună cu noi. În cadrul ședinței am hotărât să prezentăm cumva către cei interesați bugetul, de unde am pornit, unde suntem și mai ales ce ne propunem și pentru ce am alocat bani anul acesta. A fost o ședință pe care vă invit s-o urmăriți aici (puteți începe de la minutul 15). Sunt acolo proiecte pe care cu toții ni le dorim înfăptuite, de săptămâna viitoare ne întâlnim cu direcțiile pentru a începe punerea lor în practică.
Vineri – Am continuat studiul pe proiectele de la DGASPC, am cerut ajutor, și am avut după amiază din nou întâlnire cu primarul pentru a discuta depre societăți. Aceste discuții vor continua și săptămâna viitoare, iar în curând probabil că vom lua o decizie și în ceea ce lansarea procedurii de achiziție a serviciilor profesioniste de analiza a lor (s-a încheiat consultarea de piață, trecem la pasul următor).
Sâmbătă – N-am făcut nimic, asta dacă nu punem la socoteală discuțiile despre sector, primărie și consiliu pe care le-am avut cu prietenii veniți să-mi felicite soțul de ziua lui. Mi-a făcut mare plăcere să vorbesc cu ei despre asta, să aflu cum se vede din afară (mă refer si din afara partidelor) activitatea noastră de până acum. M-am bucurat că am prieteni interesați de activitatea civică, interesați să dea feedback și în general interesați să trăiască mai bine la ei în sector, oraș, țară, știți voi. Mie mi-au folosit discuțiile, sper că și lor!
Duminică – Scriu jurnalul și îmi dau seama că eu întotdeauna uit să scriu lucruri pe care le-am făcut, legate de activitatea în consiliul local. Sunt sute de mesaje schimbate zilnic cu cetățenii, colegii din consiliu, colegi USR PLUS, colegi PNL, colegi din comisii, personal din primărie. Sunt zeci de mailuri trimise și primite. Sunt ore multe de citit legi, regulamente, pregătit întâlniri și participat la ele. Eu în general vă spun doar că am participat la întâlniri, dar e departe de a fi doar atât. Și totuși, azi e duminică, să ne bucurăm de puțin timp liber. Asta dacă nu sunteți ca mine în comisia electorală a alegerilor interne din partid și nu trebuie să centralizați candidaturi și să organizați alegerile. 😀
Mai avem de parcurs 176 de săptămâni. Să fim bine!