O nouă săptămână, un nou jurnal, pe care îl scriu din satul copilăriei mele. Ieri am fost la cules de stuf și azi am gând să fac o poză casei dărăpănate în care m-am născut, pe care ai mei au vândut-o în urmă cu vreo 40 de ani și au plecat la oraș.
Dar a fost o săptămână plină și detaliez mai jos pe zile:
Luni – Am avut o ședință de Consiliu de Administrație la Școala 195. Pe lângă diferite clase care trec în online în fizic sau invers, pe lângă aprobare unor concedii de odihnă sau a felului în care se desfășoară programul Școală după Școală, mai intervin în discuțiile astea din consiliul școlilor multe alte probleme. Sunt situații în care răspunsul îl găsim ușor și altele care se vor decide în instanță.