E duminică din nou, pentru mine una minunată, e ultima zi de izolare, așa că vom avea jurnal.
La sfârșitul fiecărui an calendaristic, consilierii locali trebuie să-și depună oficial raportul de activitate, săptămâna asta m-am ocupat de cel din 2020 și chiar dacă voi știți deja (dacă mă urmăriți, desigur) ce am făcut în perioada octombrie-decembrie 2020, o să-l pun totuși aici și intenționez să-l trimit mâine la primărie. Știu că nu-i cel mai palpitant lucru de parcurs, dar e un pas spre transparentizare reală (și până acum consilierii locali făceau rapoarte anuale de activitate, arătau așa, am luat la întâmplare de pe internet, dar am mai citit și altele pe vremea când voiam să știu exact ce face un consilier local).
Am detaliat mai jos pe scurt principalele activități pe care le-am desfășurat în această perioadă:
- Am lucrat alături de colegii mei la elaborarea și aprobarea noului Regulament de funcționare al Consiliului Local, care a și fost aprobat. Îl puteți consulta aici.
- Am fost aleasă președinte în Comisia pentru asistență socială, protecția copilului, sănătate, familie și relația cu mass media, calitate în care am mers să văd un adăpost pentru oamenii străzii, un centru de îngrijire persoane adulte cu dizabilități și un centru de îngrijire bătrâni, pe care DGASPC Sector 3 le are în administrare, am condus ședințele comisiei și am ajutat la elaborarea avizelor.
- În cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, pe lângă comisia la care sunt președintă, mai fac parte în calitate de membru din Comisia de buget, finanțe, servicii publice și alte activități economice și mediul de afaceri și din Comisia de validare, resurse umane, învățământ, relații cu sindicatele, ONG-uri, societatea civilă și protecția consumatorului.
- În calitate de reprezentant al Consiliului local fac parte din Comisia pentru repartizarea locuințelor cfm. Legii 114/1996.
- În calitate de reprezentant al Consiliului Local fac parte din Consiliile de administrație ale unor unități de învățământ (CA) și Comisiile de asigurare a calității învățământului (CC) după cum urmează:
Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 19 + raport activitate 2020)