Vă rog să mă iertați, scriu azi (duminică) acest jurnal, într-o mare grabă, întrucât vreau să ajung la timp la o ședință foto. Stați, nu judecați, nu-i despre modă, nu-i nici despre frumusețe, este despre conștientizarea unor lucruri care unora le par fără importanță sau ușor de trăit. Este despre violența domestică și cum se vede ea atunci când nu se vede. Încercăm! Vă povestesc când o să am și ce să vă arăt.
Luni – Fiecare Unitate administrativ Teritorială (UAT) care dorește să acceseze fonduri UE are nevoie de o Strategie de Dezvoltare Durabilă (SDD) un document care se face de obicei pentru o perioade mai mari de timp, noi o facem pe 6 ani, și care cuprinde, în linii mari, viziunea și obiectivele majore pe care un UAT și le propune pentru perioada respectivă, ținând bineînțeles cont de stadiul în care se află localitatea/sectorul la momentul elaborării (resurse umane, economice, naturale, instituționale etc.) și unde își dorește să ajungă. De obicei, această strategie este elaborată de o firmă specializată în colaborare cu primăria UAT-ului. Pentru că era pe final SDD a Sectorului 3 pentru perioada 2021- 2027, am cerut ca înainte de a fi pus în dezbatere publică, să vedem și noi documentul. După ce l-am văzut/citit/pus mâinile în cap, am solicitat o întâlnire cu reprezentanții celui care a făcut-o, pentru că erau multe de discutat, și despre formă, dar mai ales despre fond. Luni am avut această întâlnire, care a fost una extrem de dezamăgitoare, ca să vă faceți o idee, când a fost întrebat dacă a stat de vorbă cu mediul economic din sector sau cu ONG-uri sau cu cetățeni a spus că nu, că fiecare ar fi venit cu idei noi și ar fi ieșit un amalgam, iar când a fost întrebat dacă s-au inspirat, măcar în legătură cu forma în care trebuie să arate o astfel de strategie, din strategiile altor orașe din lume de mărimea sectorului nostru, au zis că nu aveau nimic de învățat de la alții. Și omul era atât de arogant încât a zis că putem să-i spunem noi ce să scrie în strategie (e ca si cum constructorul ar pune clientul, care-l plătește, să pună cărămizile cu mâna lui), iar când l-am rugat să spună un alt client pentru care a făcut strategia, nu a știut să spună niciun nume. Noroc că întâlnirea a fost online.
Marți – marți a fost zi de administrativ, am vorbit la școlile unde sunt în consiliu despre cum a început școala, am vorbit cu câțiva colegi din țară despre cum e la ei începutul ăsta de mandat și am redactat un proiect de HCL făcut de un coleg, legat de parcările de biciclete de la instituțiile publice. Abia aștept să vină primăvara și să putem merge cu bicicleta.
Miercuri – a fost cea mai plină zi a săptămânii. Adică fiecare zi e plină, dar întâmplându-se aproape totul din fața calculatorului parcă nu simți așa clar că ai făcut lucruri, dar miercuri a fost cu mers pe teren și a fost extrem de interesant. Dimineață, împreună cu câțiva colegi consilieri am fost la Stația de sortare a gunoiului pe care una din societățile primăriei o deține. E foarte mult de discutat despre gunoi, săptămâna viitoare o să fac un articol separat despre asta, acum vă spun doar că stația poate fi folosită, dar după părerea mea, nu ca acum, când tot gunoiul din sector, amestecat, intră pe bandă. E păcat de investiția aia. Acolo trebuie să ajungă doar fracția uscată a deșeurilor colectate responsabil de noi. De cetățeni. Revin.
Miercuri pe seară am fost la colegii parlamentari care ne-au facilitat o întâlnire cu doi oameni care știu cu școlile, cu care ne-am sfătuit despre pașii pe care îi avem de urmat pentru a face construi în Sectorul 3 prima școală publică nouă de după anii ’90. A fost o întâlnire extrem de productivă, este reconfortant să stai de vorbă cu oameni care știu exact ce trebuie făcut într-un domeniu, mai ales că eram la două zile distanță de omul cu strategia.
Joi – am avut prima discuție online despre buget cu oamenii din aparatul primăriei. Am discutat despre ce a fost bine în trecut, ce a fost mai puțin bine, ce ne dorim de la noul buget și cum va fi el structurat. La ora la care noi am avut discuția propunerea de buget national nu era publicată. La nici o ora de la întâlnirea noastră a apărut și propunerea de buget. Cred că ne-au așteptat pe noi. 😀
Vineri – am citit tot studiul de fezabilitate al parcului tematic Pantelimon, pentru că trebuie să luăm o decizie cu privire la investiția asta. Lucrurile la momentul ăsta stau așa: primăria a cumpărat în 2018 tiribombe, caruselele din fostul Terra Park din Militari care fusese inaugurat în 2011 și funcționase până în 2014. Apoi aparatele rămăseseră pe loc până în 2017 când au fost scoase la licitație. În 2018 le-a cumpărat Sectorul 3 cu prețul de 1,9 milioane de euro, în condițiile în care următoarea ofertă a fost de 800.000 euro. No bun. Acum, după 10 ani de la prima punere în funcțiune, se propune instalarea lor în Parcul Pantelimon. Din loc în loc, printre niște butaforii cu Scufița roșie și grătare pentru mici. Și la sfârșit să-i punem un nume, gen: mini-Disney. Și să mai cheltuim pentru asta foarte mulți bani. Până una alta, noi nu știm starea în care se află aparatele astea nefolosite și nerevizuite de 7 ani și nici nu vrem să stricăm și mai mult un parc deja ciuntit mai mult decât era cazul.
Sâmbătă – libeeeeer! A, stați, n-a fost chiar așa. Am trebuit să fac o curățenie în casă, ceva mai aplicat decât de obicei. Ok, geamurile din living n-am reușit să le șterg. Și-am citit. Și am fost cu fetele mele în oraș. Și-am respirat. A fost bine. Profit de faptul ăsta ca să vă spun că am dat drumul audiențelor. Toți consilierii locali USR PLUS din Sectorul 3 au joia audiențe. Aici găsiți formularul de înscriere.
Despre duminică v-am spus la început. Am plecat.
Mai avem de parcurs 192 de săptămâni. Să fim bine!